Preşedintele Intel susţine educaţia românească

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 18 martie 2009

Preşedintele companiei americane Intel, Craig Barrett, şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Executivul de la Bucureşti pentru extinderea utilizării computerelor şi a altor tehnologii în vederea îmbunătăţirii sistemului educaţional.

"Educaţia asistată de calculator este esenţială în secolul al XXI-lea", a spus Barrett în faţa studenţilor Universităţii Politehnice Bucureşti (UPB). Oficialul Intel, care deţine şi funcţia de preşedinte al Alianţei Globale a Naţiunilor Unite pentru Informatică şi Tehnologii Comunicaţionale de Dezvoltare, a ţinut să adauge că "noile tehnologii şi tendinţe, ce transformă economia globală, vor influenţa viitorul studenţilor de azi, atât pe plan personal, cât şi profesional".

Cu ocazia prezenţei sale la UPB, Craig Barrett a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa. Distincţia recunoaşte meritele intelectuale ale lui Barrett şi constituie cel mai înalt titlu pe care instituţia românească de învăţământ îl conferă unei persoane publice.

În cursul zilei de marţi, reprezentantul Intel mai are întâlniri cu oficiali guvernamentali pentru a purta discuţii despre modalităţile prin care compania americană poate susţine planul guvernului român de consolidare a strategiei privind educaţia asistată de tehnologie. La ora actuală, există în derulare o astfel de iniţiativă, cunoscută sub numele de Programul IntelTeach, şi are ca scop instruirea profesorilor în privinţa integrării tehnologiei în programa şcolară. Se preconizează că aproximativ 35.000 de profesori români vor absolvi programul IntelTeach în anii următori.

Vizita în România a lui Craig Barrett face parte din ultimul său turneu european în calitate de ambasador al Programului Intel World Ahead. În luna ianuarie a acestui an, Barrett şi-a anunţat intenţia de a se retrage din poziţia de preşedinte al Intel, după 35 de ani de activitate în interiorul companiei, urmând să se pensioneze în luna mai.

Compania Intel, cel mai mare producător de microprocesoare din lume, anunţa, la sfârşitul lunii ianuarie, că va închide cinci fabrici (inclusiv unitatea din Silicon Valley), şi va concedia circa 6.000 de angajaţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb