Preşedintele Iohannis va participa la Summitul implementării climatice de la Sharm El-Sheikh

V.G.
Politică / 4 noiembrie 2022

Preşedintele Iohannis va participa la Summitul implementării climatice de la Sharm El-Sheikh

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, în Egipt, la Sharm El-Sheikh, la Summitul implementării climatice, care va avea loc în contextul celei de-a 27-a Conferinţe a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), a informat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

"Preşedintele Klaus Iohannis sprijină efortul global de combatere a cauzelor şi a efectelor schimbărilor climatice, perspectivă care va fi subliniată şi în dezbaterile prilejuite de acest eveniment care se desfăşoară la cel mai înalt nivel, în prezenţa a peste 100 de şefi de stat şi de guvern", transmite Administraţia Prezidenţială.

La COP27 sunt aşteptaţi numeroşi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale, ai societăţii civile, mediului academic şi de afaceri.

În cadrul summitului, preşedintele Iohannis va susţine Declaraţia naţională şi va participa la întâlniri multilaterale şi bilaterale care vizează promovarea cercetării şi inovării pentru a susţine acţiunile climatice, securitatea alimentară, comunităţile vulnerabile, adaptarea la schimbările climatice şi răspunsul eficient la situaţii de urgenţă generate de acestea.

De asemenea, şeful statului va coprezida alături de prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala, un eveniment la nivel înalt pe tema promovării educaţiei privind schimbările climatice, la care vor participa şefi de stat şi de guvern din Uniunea Europeană şi state partenere, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor europene şi ai organizaţiilor internaţionale. Această dezbatere, organizată la iniţiativa preşedintelui României, se fundamentează în bună măsură pe demersurile realizate la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, care s-au materializat cu lansarea, în luna iunie a acestui an, a Raportului "Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile".

Pe agenda COP27 de la Sharm El-Sheikh se regăsesc teme precum adaptarea la schimbările climatice, mecanismul internaţional pentru pierderi şi daune asociate schimbărilor climatice, finanţarea acţiunii climatice şi dezvoltarea şi transferul tehnologiilor, dar şi promovarea egalităţii de gen inclusiv în contextul schimbărilor climatice.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, plecând de la rezultatele COP26 din 2021, care s-a concretizat cu Pactul Climatic de la Glasgow, convenţie care a reafirmat obiectivul Acordului de la Paris, din 2015, privind limitarea creşterii temperaturii medii globale, viziunea Preşedinţiei egiptene a COP27 este de a trece de la negocieri şi planificare la implementare.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, susţine angajamentul de neutralitate climatică al UE până în 2050, în vederea îndeplinirii Acordului de la Paris, cu obiectivul intermediar de reducere până în anul 2030 a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% comparativ cu nivelul atins în 1990.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb