Preţurile de consum au urcat uşor în martie

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 aprilie 2010

Riscurile cele mai mari ale inflaţiei vin de la preţurile administrate.

Riscurile cele mai mari ale inflaţiei vin de la preţurile administrate.

Preţurile de consum au urcat cu 0,1-0,3% în martie, astfel că rata anuală a coborât uşor, la 4,1-4,3%, ajutată şi de aprecierea leului, însă în aprilie va fi înregistrat un avans mai semnificativ ca urmare a creşterii preţurilor la medicamente, potrivit analiştilor economici, citaţi de Mediafax.

"Maximul inflaţiei l-am văzut în ianuarie. Vom mai avea o creştere în aprilie, după care trendul va fi unul lin descendent, doar dacă nu vor mai avea loc modificări ale preţurilor administrate", a declarat economistul-şef al BCR, Lucian Anghel.

În luna ianuarie, preţurile de consum au crescut cu 1,7%, din cauza majorării preţurilor la tutun, ţigări, combustibili şi energie electrică, iar de la 1 aprilie preţul medicamentelor a urcat cu până la 6%, fiind actualizat în funcţie de cursul valutar utilizat în bugetul pe 2010.

"Dacă ne uităm la cauzele inflaţiei, observăm că ele ţin de structura economiei româneşti. Sunt creşteri de preţuri care nu pot fi evitate, de exemplu la medicamente sau energie", a arătat economis-tul-şef al ING, Nicolaie Chides-ciuc.

Economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, consideră că avansuri de peste un punct procentual precum în ianuarie vor mai avea loc în acest an doar în măsura în care vor fi ajustări majore de preţuri administrate.

"Riscurile cele mai mari ale inflaţiei vin de la preţurile administrate. Producătorii de gaze cer majorări ale preţurilor de gaze de 17-18%, ceea ce este enorm, şi ar putea avea un impact foarte mare", a spus Dumitru.

El anticipează o "cocoaşă inflaţionistă" în trimestrul al treilea, generată de creşteri ale preţurilor administrate şi de preţurile la alimente, care vor fi afectate de un efect de bază negativ deoarece în perioada similară din 2009 preţurile la alimente au stagnat, situaţie greu repetabilă în acest an.

Conform opiniilor exprimate de către membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR) în cadrul unui sondaj intern, rata lunară a inflaţiei în martie 2010 a fost probabil de 0,2% (estimările variază între 0,1% si 0,3%) ceea ce ar determina o rată anuală de 4,2% (estimările variază între 4,1% si 4,3%). La finele anului 2010, rata anuală a inflaţiei s-ar putea situa la 4,0% (estimările variază între 3,6% si 5,0%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb