Prima centrală nucleară plutitoare rusă a ajuns la destinaţie

A.I.
Internaţional / 16 septembrie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Prima centrală nucleară plutitoare din lume, dezvoltată de Rusia, "Akademik Lomonosov", a ajuns în portul său permanent de staţionare, la Pevek, în Extermul Orient rus, a anunţat agenţia nucleară rusă Rosatom, relatează AFP şi Reuters.

Akademik Lomonosov are 21.000 de tone, 144 de metri lungime şi 30 de metri lăţime. Centrala plutitoare a plecat de la Murmansk, portul din Marele Nord rus unde a fost construită şi apoi încărcată cu combustibil nuclear, la 23 august, infomrează News.ro.

Tractată de mai multe nave, ea a ajuns la destinaţie după mai bine de trei săptămâni de călătorie, a anunţat sâmbătă, într-un comunicat, Rosatom.

Ea urmează să fie racordată la reţeaua electrică şi să fie operaţională până la sfârşitul anului, potrivit Rosatom.

Centrala nucleară are două reactoare cu o capacitate de 35 de megawaţi fiecare, apropiate celor ale spărgătoarelor de gheaţă nucleare, faţă de 1.000 de megawaţi cât are reactorul unei centrale clasice de generaţie nouă.

Akademik Lomonosov urmează să acopere consumul a 100.000 de persoane, însă ea va servi mai ales la alimentarea platformelor petroliere din regiune, în contextul în care Rusia dezvoltă exploatarea de hidrocarburi în Arctica.

Asociaţii de apărarea mediului - mai ales Greenpeace Rusia - denunţă acest proiect de ani de zile. Ele se tem de "consecinţe grave" în această regiune fragilă, în cazul unei furtuni sau unui accident şi evocă un potenţial "Cernobîl pe gheaţă".

Avertismentele lor s-au intensificat după ce o explozie, în august, într-o bază de teste de rachete, în Marele Nord, a crescut pentru o scurtă perioadă de timp radioactivitatea în zonă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb