Prima iniţiativă legislativă pentru promovarea valorilor naţionale în rândul elevilor, depusă în Parlament

Laura Boico
Politică / 27 aprilie 2016

Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus în Parlament marţi, 26 aprilie, prima iniţiativă legislativă pentru promovarea valorilor naţionale în rândul elevilor, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Proiectul de lege prevede introducerea de activităţi şcolare la nivelul învăţământului preuniversitar în vederea educării copiilor pentru cunoaşterea culturii naţionale, a tradiţiilor, a obiceiurilor, a limbii române şi a simbolurilor statului român.

"Consider că este obligaţia autorităţilor centrale şi locale de a promova cultul eroilor poporului român pentru perpetuarea în conştiinţa tinerilor a sentimentelor de recunoştinţă faţă de personalităţile şi martirii neamului nostru", a declarat Tamara Ciofu.

Cu toate că, în prezent, funcţionează în unităţile şcolare cercuri ale unor fundaţii prin care este promovat cultul eroilor, nu există un program educaţional permanent care să fie desfăşurat în fiecare şcoală pentru promovarea valorilor naţionale.

"Cei mai mulţi dintre noi am uitat să mai folosim termenul de patriotism, iar atunci când îl rostim pare un cuvânt prea mare pentru realităţile mici în care trăim astăzi. În prezent, lipseşte ideea de patriotism în sensul iubirii de ţară, de ataşament nu doar faţă de valorile naţionale statale, dar şi de trăsăturile autentice ale poporului român. În societatea noastră aproape că a dispărut mândria de a fi român. Datele statistice confirmă că tinerii români se simt mai puţin mândri decât tinerii europeni. De aceea e important să începem procesul chiar din modul în care ne educăm proprii copii în familie şi în instituţiile de învăţământ", a subliniat vicepreşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, Tamara Ciofu.

În urma interpelărilor pe care parlamentarul social-democrat le-a înaintat către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Apărării, cele două instituţii au răspuns că apreciază propunerea legislativă şi o susţin. Astfel, cei doi miniştri au arătat că după adoptarea iniţiativei vor pune la dispoziţie specialiştii necesari pentru organizarea activităţilor didactice pentru educarea elevilor în vederea cunoaşterii culturii şi comemorării eroilor şi martirilor neamului nostru.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb