Primăria Braşov ia în discuţie dezvoltarea zonei Coresi

O.V.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 13 iunie 2017

În vederea dezvoltării de noi proiecte imobiliare pe fosta platformă industrială Tractorul, Immochan a demarat în luna februarie demersurile birocratice în vederea elaborării unui nou PUZ pentru zona de vizavi de mall, respectiv de peste strada Zaharia Stancu, unde pe o parcelă a început deja construcţia de blocuri.

Potrivit documentaţiei depuse de dezvoltatorul imobiliar, pe fosta platformă industrială, vizavi de Coresi Shopping Resort, urmează a se construi blocuri cu câte opt şi cinci etaje, iar pe partea dinspre 13 Decembrie vor fi realizate zone comerciale de tip hypermarket. În şedinţa de săptămâna trecută a Comisiei de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei Braşov s-a stabilit că respectiva zonă va fi reglementată în 2 etape.

Într-o primă etapă se va reglementa din punct de vedere zona dintre perimetrul unde se construiesc deja blocuri de către dezvoltator (Avantgarden Coresi - n.r.) şi până la strada 13 Decembrie. Într-o a doua etapă, se vor stabili reglementările pentru partea industrială de hale din vecinătatea străzii Zaharia Stancu spre Triaj. În şedinţa de mâine (astăzi - n.r.) a Comisiei de Arhitectură va fi analizată prima etapă a acestui PUZ", a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Lărgirea străzii 13 Decembrie şi perdele verzi

În şedinţa din luna februarie când s-a discutat studiul de oportunitate pentru acest PUZ s-a pus şi problema restudierii circulaţiilor în zonă, una dintre variante fiind lărgirea străzii 13 Decembrie cu o bandă, ceea ce ar însemna că proprietarii de teren ar trebui să cedeze suprafaţa necesară. De asemenea, o condiţie impusă de Comisia de Urbanism şi Arhitectură a fost ca între zona de locuinţe şi cea comercială să fie amenajată perdea verde, iar o altă astfel de perdea să existe între zona comercială şi strada 13 Decembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb