Primăria de la Craiova, somată să dea jos o plăcuţă cu numele unui fost edil

A.P.
Miscellanea / 31 iulie 2020

Primăria de la Craiova, somată să dea jos o plăcuţă cu numele unui fost edil

Situaţie inedită la Craiova. Primăria din Bănie este somată să dea jos o plăcuţă cu numele Liei Olguţa Vasilescu, fost edil al oraşului, amplasată la intrarea în Parcul Nicolae Romanescu. Numele Olguţei Vasilescu a fost gravat chiar deasupra numelui lui Romanescu, acesta din urmă fiind cel mai mare primar din istoria Craiova. Primăria susţine că este o "coincidenţă", iar social-democrata spune că asta nu-i va aduce voturi în plus, scrie Digi24.

Scandalul a izbucnit după ce numele Olguţei Vasilescu, fost primar al Craiovei, a apărut, la loc de cinste, pe una dintre plăcuţele de marmură din Parcul Nicolae Romanescu. Conform proiectului, spun cei de la Direcţia de Cultură, numele fostului edil ar fi trebuit pus la marginea şirului de plăcuţe, dar cei de la Primărie au făcut în aşa fel încât să ajungă în centru, practic deasupra numelui lui Nicolae Romanescu, edil al Craiovei la începutul secolului trecut, de numele căruia se leagă înflorirea oraşului.

"Nu a fost respectat proiectul, este simplu, este ceea ce a apărut şi pe Facebook, nu a fost respectat proiectul şi atunci li s-a dat un termen de 30 de zile să se revina la proiect", spune Cătălin Davidescu, directorul executiv al Direcţiei de Cultură Dolj.

Reprezentanţii Primăriei precizează că a fost o simulare la un moment dat. Iniţial, Olguţa Vasilescu nu era lângă Nicolae Romanescu.

"Dumnealor susţin că planşa A06, care este lista primarilor, exact aşa scrie pe planşă: Lista primarilor - simulare 3D, ar fi făcut parte din avizul favorabil, însă această planşă nu este o documentaţie obligatorie" - spune Maria Nuţă, director executiv în Primăria Craiova.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu au ce cauta numele primarilor in spatiile publice decat daca au contribuit cu bani din buzunarul lor.

    Cum banii folositi pentru amenajarea spatiilor verzi provin de la cetateni, placutele ar trebui sa faca referire la acestia (si nu la primarie sau la primari).

    Pe autoturismele Dacia este trecut numele sudorului sau pe carnea din magazine este trecut numele macelarului? 

    Am fost in Craiova 2-3 zile si am ramas impresionat de curatenia si aranjamentele din parcul Romanescu.

    Toata zona centrala dar si in zona asa zis rau famata Craiovita noua misuna de oameni gospodari si masini ale firmei locale de curatenie. Bravo craiovenilor ! Iar ca bonus "Stiinta" merita sa fie in sfarsit CAMPIOANA ROMANIEI, intocmai ca Liverpool , in Premier League !

    SE VAD FOARTE BINE LOCURILE UNDE BASISTII N-AU SPURCAT PE UNDE AU CALCAT SI ATINS ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb