Primăvară şi dureri de cap

Primăvara nu e doar anotimpul florilor, ci şi, mult mai prozaic, al prognozelor economice ale Comisiei Europene. Iar durerile noastre de cap nu vor veni, în principal, de la asteniilor de sezon, ci de la ceea ce se află în spatele unor procente şi evaluări, altfel, cît se poate de anoste.

Pe scurt, prognoza Uniunii pentru deficitul bugetar al României, 2008 şi 2009, s-a înrăutăţit în doar jumătate de an. Cauzele sunt cît se poate de palpabile: creşterea cheltuielilor sociale legate, în principal, de majorările de pensii, introducerea pilonului II de pensii, care absoarbe şi el 0,2-0,3% din PIB şi slaba planificare bugetară, urmată inevitabil de mult mai slaba realizare a bugetului la capitolul venituri. Deficitul public, după aceste estimări, iese din limitele care ne ţin pe traiectoria adoptării monedei unice, urcînd la 3,7 din PIB în 2008 şi la peste 4% în 2009. Analiza de la Bruxelles consideră estimările bugetare ale Bucureştiului, pentru 2008, nerealiste. Reducerile de cheltuieli, dacă vor fi realizate, nu pot fi decît cu mult mai mici decît creşterile de cheltuieli bugetare, făcute sub presiunea electorală. Dacă în 2007, bugetul a colectat circa 32% din PIB, în 2008 ar trebui să ajungă la 39,3. O asemenea creştere procentuală nu este posibilă decît dacă balanţa dintre reduceri şi creşteri bugetare oferă cele 7 procente, sau dacă PIB-ul se reduce masiv, pentru ca aceeaşi sumă să reprezinte un procent mai mare! Deocamdată, datele oficiale ne asigură că economia este pe creştere, deci PIB-ul nu scade, iar balanţa dintre suplimentarea cheltuielilor, la anumite capitole şi reducerea cheltuielilor, la altele, este pozitivă! Anul electoral 2008 este, şi din perspectiva Comisiei Europene, un fel de gaură neagră pentru bugetul nostru, căci nimeni nu ştie cu adevărat cît se va duce în ea, iar de absorbit nu o poate opri nimeni să absoarbă.

Dincolo de culoarea sumbru-cenuşie a perspectivei pe care ne-o deschide prognoza cu pricina, pentru că nu sunt "economist cu diplomă", ci doar auto-didact, şi, cu îngăduinţa dumneavoastră, editorialist, mă simt tulburat de două întrebări. Prima: De ce este Comisia Europeană îngrijorată doar de problema deficitului bugetar? De ce nu scapă nici măcar un cuvînt despre volumul şi presiunea datoriei externe, despre eficienţa catas­trofal de redusă, în plan economic, a cheltuielilor bugetare, despre incapacitatea aceloraşi cheltuieli de-a reprofila economia României, despre modelul cu totul nesustenabil după care funcţionează economia României, de la gestiunea fondurilor financiare, la gestiunea capitalului uman, şi de la inves­tiţiile pentru cercetare, la dezvoltarea locală. Răspunsul simplu este că nu asta-i treaba Comisiei Europene. Ea se ocupă de deficitul bugetar pentru că acela este criteriul esenţial al integrării obligatorii a României în zona monedei unice, pe care şi-a asumat-o prin tratatul de aderare. Restul este treaba Guvernului de la Bucureşti, a celor responsabili de politicile investiţionale, de dezvoltare, de restructurare şi în general de modernizare a economiei româneşti. Problema noastră este că, aici, nimeni nu se ocupă de aşa ceva. Restructurarea, cîtă se face, are loc la voia întîmplării, mai mult ca urmare a mişcărilor de capital străin şi încă şi mai mult prin prăbuşirea activităţilor care aduc bani mulţi "recuperatorilor". Exemplul tipic este prăbuşirea unor activităţi industriale, pentru că terenul de sub hale şi din împrejurimi a devenit o afacere "super-fertilă" pentru cei care "intermediază" şi "aranjează" datele tranzacţiilor imobiliare.

A două întrebare este: Cine şi cînd va răspunde pentru acţiunile şi rezultatele guvernării? Altfel pusă problema, mă întreb dacă, într-o ţară normală, n-ar trebui ca Guvernul să fie legal responsabil pentru, să spunem, ieşirea din baremul deficitului bugetar asumat prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană? Dacă nu juridic, atunci măcar politic, guvernul ar trebui să răs­pundă la întrebarea: Ce a făcut ca să menţină lucrurile pe făgaşul prescris şi ce "forţe ale naturii", potrivnice, l-au împiedicat să-şi realizeze unul dintre obiectivele esenţiale ale guvernării? Parlament, opoziţie, partide politice, astea-s bune, vorba lui Tipătescu, pentru gură cască! Ce le pasă partidelor de rezultatele guvernării, atîta timp cît ele nu plătesc oalele sparte, nici cînd sunt la guvernare, nici cînd sunt în opoziţie!

De plătit, le plătim noi, contribuabilii şi beneficiarii principali ai catastrofelor pe care fiecare guvernare are grijă să le lase moştenire celeilalte, pentru a fi duse mai departe şi desăvîrşite, întru prăbuşirea economică a României şi pros­peritatea personală a celor care o conduc....pe ultimul drum.