Primele 21 de contracte de finanţare destinate accesului la Internet, parafate de ministrul Comunicaţiilor

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 27 iunie 2011

Valerian Vreme

Valerian Vreme

Primele 21 de contracte de finanţare din cele 70 aprobate până în prezent şi destinate sprijinirii accesului la Internet şi servicii conexe, au fost semnate, vineri, de ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme.

Contractele fac parte din Operaţiunea 3.1.1. - "Sprijinirea accesului la internet şi la serviciile conexe", pentru care a fost deschisă sesiune de apel în data de 20 decembrie 2010.

Ultima zi până la care vor mai putea fi primite dosare de finanţare este 29 iulie a.c, până la această dată fiind depuse deja 2.036 de cereri cu o valoare totală de circa 203,5 milioane lei din care cuantumul asistenţei nerambursabile reprezintă aproximativ 147 milioane lei.

Potrivit datelor MCSI, în etapa de contractare pentru Operaţiunea 3.1.1. au intrat 150 de proiecte, res-tul dosarelor fiind în diverse stadii de verificare.

În faza finală de evaluare sunt 730 de proiecte, iar conform estimărilor ministrului Valerian Vreme, până în luna septembrie, toate dosarele primite până la data limită ar urma să fie evaluate.

Operaţiunea 3.1.1 beneficiază de o finanţare de 35 milioane de euro, deşi iniţial valoarea se situa la 15 milioane euro. Cu ajutorul acestor bani, MCSI estimează că va putea finanţa cel mult 2.000 de proiecte.

Valoarea medie a unui proiect este de 18.000 euro, iar după semnarea contractelor urmează etapa implementării care nu poate depăşi şase luni de la data semnării.

Scopul principal al acestei operaţiuni constă în conectarea la Internet prin conexiuni broadband sau upgradarea celor existente şi achiziţionarea echipamentelor conexe.

Rata maximă de cofinanţare este de 90% pentru IMM-uri şi microîntreprinderi şi 95% pentru ONG-uri. Valoarea maximă a finanţării rerambursabile acordate este de 100.000 de euro, iar cea minimă de 10.000 euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb