Primul summit UE-China din ultimii doi ani, în format virtual

S.B.
Internaţional / 1 aprilie 2022

Primul summit UE-China din ultimii doi ani, în format virtual

Liderii UE şi chinezi s-au întâlnit, vineri, în cadrul primului lor summit din ultimii doi ani, în format virtual. Bruxelles-ul solicită Beijingul să nu livreze Rusiei armament şi să nu o ajute să evite sancţiunile occidentale impuse în urma invaziei Ucrainei, informează news.ro.

Într-un limbaj neobişnuit de deschis, oficialii UE familiari cu pregătirile summitului au spus că orice ajutor acordat Rusiei ar afecta reputaţia internaţională a Chinei şi ar periclita relaţiile cu cei mai importanţi parteneri comerciali ai săi - Europa şi Statele Unite.

Preşedinţii Comisiei Europene şi ai Consiliului European, Ursula von der Leyen şi Charles Michel, împreună cu şeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, au început discuţii în format virtual cu premierul chinez Li Keqiang. Ei discută în cursul zilei vineri şi cu preşedintele Xi Jinping.

Poziţia Chinei faţă de Rusia reprezintă "întrebarea de un milion de dolari", a spus un oficial al UE. Un alt oficial a subliniat că peste un sfert din comerţul global al Chinei a fost realizat cu Uniunea şi cu Statele Unite în 2021, comparativ cu doar 2.4% cu Rusia.

"Prelungim acest război sau lucrăm împreună pentru a-l încheia? Aceasta este întrebarea esenţială pentru summit", a spus oficialul.

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a reiterat apelul Chinei la negocieri de pace săptămâna aceasta, adăugând că preocupările legitime ale tuturor părţilor ar trebui acceptate.

Wang Yiwei, expert în studii europene la Universitatea Renmin din Beijing, a spus că atât China, cât şi UE doresc ca războiul să se încheie.

"Îmi imaginez că Beijingul ar dori să folosească acest summit pentru a discuta cu UE cum să creeze condiţiile acceptabile pentru Putin ca el să renunţe la poziţia sa actuală", a spus el.

China se teme că ţările europene sunt influenţate de politică externă mai extremistă din partea Statelor Unite şi a făcut apel la UE să "excludă interferenţele externe" din relaţiile sale cu Beijingul.

În 2019, UE a calificat-o pe China drept un rival sistemic, însă o consideră în continuare un potenţial partener în lupta împotriva schimbărilor climatice sau a pandemiei.

Bruxelles şi Beijing au încheiat un acord de investiţii la sfârşitul anului 2020, menit să rezolve unele preocupări ale UE cu privire la accesul reciproc pe piaţă. Cu toate acestea, acordul este în aşteptare, după ce sancţiunile Uniunii împotriva oficialilor chinezi răspunzători de presupusele abuzuri ale drepturilor omului în regiunea Xinjiang au determinat Beijingul să pună pe lista neagră indivizi şi entităţi UE.

De atunci, China a suspendat şi importurile din Lituania, după ce naţiunea baltică a permis Taiwanului să deschidă o ambasadă de facto în capitala sa, strategie care a înfuriat Beijingul, deoarece consideră Taiwanul drept propriul teritoriu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dacă cineva crede că poate influența China, înseamnă că nu are habar de ce înseamnă acest stat în prezent

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb