PRIN INTERMEDIUL REŢELEI REGINA MARIA ŞI ATLAS, Cadrele medicale implicate în gestionarea cazurilor de COVID-19 primesc consiliere psihologică gratuită

C.B.
Miscellanea / 3 aprilie 2020

Cadrele medicale implicate în gestionarea cazurilor de COVID-19 primesc consiliere psihologică gratuită

Reţeaua REGINA MARIA susţine linia telefonică ATLAS Help Line, un proiect social powered by Facem Bine, prin care personalul medical implicat în gestionarea cazurilor de COVID-19 beneficiază de suport psiho-emoţional gratuit 24/7, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Traversăm o perioadă în care personalul medical este greu încercat, iar sănătatea pacienţilor din România depinde mai mult decât oricând de sănătatea şi puterea medicilor şi asistentelor care îi au în grijă. Ne dorim să le fim alături prin mijloacele pe care le avem la îndemână în acest moment şi să le oferim sprijinul necesar pentru ca şi ei să treacă cu bine peste aceste încercări fizice şi psihice, alături de pacienţii pe care îi îngrijesc.

Cu sprijinul Reţelei de sănătate REGINA MARIA, pe lângă linia telefonică menţionată mai sus, se adaugă şedinţe online de consiliere gratuită prin echipa dedicată de peste 300 de specialişti verificaţi şi licenţiaţi ATLAS, disponibili 24/7.

Fady Chreih, CEO al Reţelei de sănătate REGINA MARIA, a declarat: "Suntem profund îndatoraţi tuturor celor care în aceste zile duc o luptă supraomenească pentru ca noi să rămânem sănătoşi. Presiunea fizică şi mentală poate fi uriaşă, de aceea am ales să ne alăturăm demersului ATLAS & Facem Bine şi să suplimentăm suportul psiho-emoţional oferit telefonic cu şedinte online de consiliere gratuită, care sperăm să le facă lupta măcar un pic mai suportabilă"

Serviciile de consiliere - telefonică şi online, pot fi accesate de toţi medicii din ţară, precum şi de asistentele sau infirmierele care în aceste zile îşi pun colegii şi pacienţii mai presus de propria lor stare de bine, fizică şi mentală.

"Ne bucurăm că platforma noastră, utilizată deja de câţiva ani în beneficiul pacienţilor, vine acum şi în ajutorul cadrelor medicale. În această perioadă, medicii, asistentele, infirmierele şi întreg personalul medical din prima linie au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru. Nu trebuie să luăm munca şi dedicaţia lor ca atare, ci să vedem încercările la care sunt supuşi în aceste zile, iar noi ne bucurăm că le putem fi alături chiar şi cu o mică parte din tot ceea ce au nevoie", afirmă Mihai Bran, medic primar psihiatru şi co-fondator ATLAS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9743
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4737
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8990
Gram de aur (XAU)Gram de aur371.8457

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb