Principalul pilon comercial din zona de NV a Bucureştiului işi continuă dezvoltarea

A.C.
Companii / 28 martie 2017

Centrul Comercial Colosseum

Centrul Comercial Colosseum

Centrul comercial Colosseum Retail Park a încheiat contracte de închiriere cu trei noi retaileri: Sport Vision (900 mp), Pepco (450 mp) şi cofetăria Nedelya, potrivit unui comunicat al companiei remis Redacţiei.

Reprezentanţii companiei transmit: "În ultimii doi ani, Colosseum Retail Park a înregistrat o creştere de 19% la nivelul vânzărilor înregistrate de chiriaşi, şi o creştere de 15% la nivelul traficului total per centru. Mai exact, în 2016 un număr de aproximativ 3.000.000 de vizitatori au trecut pragul Centrului Comercial".

Colosseum Retail Park, cu o suprafaţă totală închiriabilă (GLA) de 38,500 mp, a fost inaugurat în 2011 pe un teren cu suprafaţa totală de 62 ha, potrivit surselor. Aceasta permite ca după finalizarea următoarelor etape de dezvoltare.

Mihai Dinu, Center Manager JLL a declarat: "Suntem preocupaţi atât de creşterea gradului de ocupare cât şi de realizarea următoarelor etape de dezvoltare a complexului comercial. Încrederea dezvoltatorului şi a retailerilor în succesul acestui proiect, confirmată de tranzacţia realizată la finalul anului trecut, şi anume achiziţia magazinului de bricolaj din Colosseum Retail Park de Leroy Merlin, accelerează dezvoltarea complexului comercial. Ne preocupă şi modernizarea conceptelor magazinelor prezente pe galeria comercială, care işi vor îmbunătăţi conceptele astfel încât să aducă un design modern şi atractiv pentru clienţii retail park-ului. Această zonă din Bucureşti a înregistrat în ultimii ani, şi continuă să înregistreze, un interes major în ceea ce priveşte dezvoltarea proiectelor rezidenţiale, iar complexul comercial beneficiază de acest trend pozitiv".

Potrivit comunicatului, magazinele prezente în Colosseum Retail Park sunt Leroy Merlin DIY (19,000 mp), Carrefour (12,500 mp), Altex (1,600 mp), Jysk (1,200 mp), Animax, Pizza Bonita, Ideal Optic, Inmedio, Vodafone, Orange, IQ Box, Fun GSM, Nedelya, Helpnet, 5asec.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb