Familia regală a stat alături de Crucea Roşie Română încă de la fondarea sa, afirmă principesa Margareta, preşedintele organizaţiei, într-un mesaj postat pe Facebook, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea acesteia, potrivit unor surse din presă.
"Societatea Naţională de Cruce Roşie din România împlineşte 140 de ani. Familia regală a stat alături de Crucea Roşie Română încă de la fondarea sa. La 4 iulie 1876, în timpul domniei regelui Carol I, regina Elisabeta, regina Maria şi regina-mamă Elena s-au implicat cu devotament şi abnegaţie în acţiunile umanitare ale Crucii Roşii Române fără teamă de război, mizerie sau boală. La ceas aniversar mă gândesc cu admiraţie la voluntarii Crucii Roşii Române care de-a lungul istoriei au contribuit la sprijinirea şi salvarea semenilor aflaţi în suferinţă. Voluntarii au îngrijit soldaţi bolnavi şi răniţi, au ajutat prizonieri şi refugiaţi sau au participat activ la salvarea populaţiei în urma calamităţilor naturale sau a bolilor contagioase", spune principesa.
Ea afirmă că astăzi voluntarii Crucii Roşii continuă cu pasiune şi devotament misiunea înaintaşilor lor, exprimându-şi speranţa că "generaţiile viitoare vor duce mai departe această menire".
"Astăzi voluntarii noştri continuă cu pasiune şi devotament misiunea înaintaşilor lor, în spiritul principiilor fundamentale ale mişcării internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. Ei răspund fără ezitare în situaţie de urgenţă în acţiuni de salvare şi asistare a victimelor dezastrelor naturale, în promovarea educaţiei pentru sănătate sau în acordarea primului ajutor. Am speranţa că generaţiile viitoare vor duce mai departe această menire cu simţ de răspundere şi generozitate! La mulţi ani, Crucea Roşie Română!", se mai menţionează în mesajul principesei Margareta.