Producătorii de energie electrică şi termică în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, care realizează economii de combustibil de cel puţin 10%, vor primi, în perioada 2011-2023, ajutoare de stat în valoare totală de 20,28 miliarde de lei (4,75 miliarde de euro).
"Durata schemei de sprijin este necesară în vederea înlocuirii treptate a tuturor instalaţiilor de cogenerare existente, atragerii de investiţii în sectorul de producere în cogenerare, dar şi eşalonării în timp a efortului investiţional iniţial. (...) Schema de sprijin se aplică în perioada 2011-2023", se arată într-un document elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) privind schema de ajutor de stat pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă, preluat de Mediafax.
Schema de sprijin are ca scop acoperirea diferenţei dintre costul producerii energiei în cogenerare de înaltă eficienţă şi preţul de vânzare al acesteia, în condiţiile în care cos-tul de producţie este mai mare decât preţul de vânzare.
Centralele de cogenerare de înaltă eficienţă produc energie cu randamente mai mari decât cele convenţionale, ceea ce permite realizarea de economii de resurse primare şi implicit reducerea emisiilor de CO2.
Producătorii de energie electrică în cogenerare din România deţin 20,5% din piaţa de profil. Cea mai mare parte a energiei este produsă în hidrocentrale, termocentrale şi în singura unitate nuclearelectrică, cea de la Cernavodă.
"În aceste condiţii, menţinerea în piaţă a centralelor de cogenerare nu poate fi realizată fără acordarea unui sprijin. Este preconizată, însă, reducerea graduală a sprijinului, în condiţiile necesităţii introducerii treptate a costurilor de mediu implicate de utilizarea combustibililor fosili în producerea energiei electrice în centralele termoelectrice", potrivit documentului citat.
Perioada maximă de acordare a ajutorului de stat pentru fiecare producător de energie electrică şi termică în cogenerare este de maxim 11 ani consecutivi, începând cu 2011.
Bonusurile vor fi acordate producătorilor lunar, pentru fiecare MWh produs şi livrat în reţele, şi sunt determinate pentru trei tipuri de combustibil, respectiv combustibil solid, combustibil gazos asigurat din re-ţeaua de transport şi combustibil gazos asigurat din reţeaua de distribuţie.
"Sprijinul financiar se acordă numai după aprobarea schemei de către Comisia Europeană, inclusiv în cazul ajutoarelor individuale acordate în baza schemei şi care fac obiectul unei evaluării detaliate. (...) Valoarea bonusului este aceeaşi pentru toţi producătorii de energie electrică şi termică ce utilizează acelaşi tip de combustibil", potrivit sursei citate.
Fondurile necesare acordării bonusurilor sunt asigurate prin colectarea lunară a unei contribuţii, de la toţi consumatorii de energie electrică, precum şi de la furnizorii care exportă electricitate.
Schema de sprijin este adminis-trată de operatorul sistemului energetic naţional, Transelectrica (TEL), prin intermediul operatorului pieţei de energie, OPCOM, care va deţine un cont în care toţi furnizorii de energie vor fi obligaţi să vireze contribuţiile pentru cogenerare. Administratorul schemei are obligaţia plăţii bonusului către beneficiari. Valoarea contribuţiei este stabilită anual de către ANRE şi poate fi revizuită semestrial.