Profitul IBM, în creştere

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 aprilie 2010

Profitul net al companiei americane "International Business Machines" Corp. (IBM) a crescut cu 13% în primul trimestru din acest an, ajungând la 2,6 miliarde de dolari, de la 2,3 miliarde în perioada similară a anului trecut.

Vânzările IBM au crescut cu 5,3% în intervalul ianuarie-martie, la 22,9 miliarde de dolari. Dacă sunt ajustate la fluctuaţiile de schimb valutar, vânzările companiei au fost aproape nemodificate faţă de anul precedent.

Câştigul pe acţiune a fost de 1,97 dolari, faţă de 1,70 dolari în primul trimestru din 2009. Pentru întregul an curent, IBM anticipează un profit de 11,20 dolari/acţiune, anterior estimând cel puţin 11 dolari. Previziunea depăşeşte aşteptările analiştilor în aceste sens: 11,13 dolari/acţiune.

În trimestrul întâi din 2010, directorul executiv al IBM, Sam Palmisano, a finalizat cinci achiziţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb