Producătorul de medicamente Zentiva România simbol (SCD) a raportat pentru anul trecut un profit net de 31,56 milioane lei (7,4 milioane euro), în scădere cu 45% faţă de câştigul din anul precedent, de 57,37 milioane lei.
Compania a înregistrat, în ultimul trimestru din 2011, pierderi de 10,3 milioane lei, după ce în primele nouă luni a consemnat un profit de 41,9 milioane lei. Cifra de afaceri a scăzut cu 9,2% anul trecut, de la 259,64 milioane lei la 235,64 milioane lei (55,6 milioane euro), potrivit informaţiilor transmise, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Veniturile companiei cumulau 255,88 milioane lei la finalul lunii decembrie, fiind cu 5,1% mai mici faţă de nivelul din anul precedent, de 269,74 milioane lei. Pe de altă parte, cheltuielile au crescut 6,4%, de la 200,76 milioane lei, la 213,75 mili-oane lei.
Potrivit celor mai recente raportări, citate de Mediafax, producătorul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deţine direct şi indirect 78,31% din acţiunile Zentiva. În România, funcţionează două entităţi juridice distinc-te, Sanofi-Aventis România şi Zentiva, ambele parte ale grupului Sanofi-Aventis.