Programelor naţionale de sănătate li se alocă în acest an fonduri cu 40% mai mari ca în anul trecut

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 2 mai 2006

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prof. dr. Cristian Vlădescu, a anunţat, recent, că pentru acest an programelor naţionale de sănătate li se alocă 1.123,67 milioane de lei noi (faţă de 800,16 milioane de lei noi anul trecut).

Numărul total al beneficiarilor este estimat la aproape 520.000. Referitor la numărul pacienţilor cuprinşi în programele de sănătate din acest an, acesta evidenţiază faptul că, faţă de anul trecut, va scădea numărul pacienţilor cu tuberculoză, dar, din păcate, va creşte numărul pacienţilor cu diabet. În costul unui mai bun management al fondurilor se introduc în premieră criterii medicale de eligibilitate a beneficiarilor de programe naţionale şi se prevede colectarea datelor informatice de la spitale la nivel de pacient pentru această programă. Serviciile de dializă vor fi decontate integral din programul de sănătate, ceea ce va permite asigurarea unui cost uniform pe pacient, indiferent dacă unitatea care efectuează serviciul este publică sau privată.

Totodată, finanţarea medicamentelor şi materialelor sanitare specifice transplanturilor au fost incluse în costul operaţiilor de acest fel în sistemul DRG (pe caz rezolvat). În ceea ce priveşte cele şase institute de cardiologie, pentru acestea va exista o alocare unică, dar care va ţine cont de numărul de pacienţi trataţi, de complexitatea cazurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb