Programul Academia SIVECO se extinde în Timişoara Începând cu 1 octombrie 2007, studenţii de la Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnică din Timişoara pot trimite cereri de înscriere în programul Academia SIVECO

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 5 septembrie 2007

Începând cu anul universitar 2007-2008, Programul Academia SIVECO va fi lansat şi în principalele universităţi din Timişoara. După studenţii Academiei de Studii Economice şi Universităţii Politehnice din Bucureşti, a venit rândul studenţilor de la Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Politehnica din Timişoara să poată trimite cereri de inscriere în program începând cu data de 1 octombrie 2007.

Proiectul Academia SIVECO este un program de training complementar care urmăreşte pregătirea unor grupe de studenţi, în domeniile ingineriei software, informaticii economice şi vânzărilor de soluţii software. Proiectul urmăreşte formarea unor buni profesionişti care să îşi dezvolte cariera în cadrul SIVECO România.

Programul se adresează studenţilor din ani terminali şi masteranzilor care doresc să îşi completeze cunoştinţele teoretice dobândite în timpul facultăţii cu deprinderi practice, la standarde înalte de calitate şi performanţă. Tinerii vor avea ocazia să lucreze alături de specialişti de marcă în IT&C, învăţând ce presupune rigoarea finalizării unor proiecte reale.

"Prin promovarea programului Academia SIVECO, ne-am propus să oferim unui număr tot mai mare de tineri, şansa de a-şi dezvolta experienţa profesionala pe perioada studiilor universitare. SIVECO România este o companie care sprijină activ dezvoltarea potenţialului tinerilor cu aptitudini pentru domeniul IT&C" a declarat Radu Gramatovici, Project Manager în cadrul SIVECO România şi coordonatorul proiectului Academia SIVECO.

Nume de referinţă pe piaţa de software locala şi internaţională, SIVECO România a lansat în anul 2004 proiectul Academia SIVECO, cu scopul de a oferi tinerilor interesaţi de domeniul IT&C, şansa de a se dezvolta profesional alături de cei mai buni specialiţti din domeniu.

Despre SIVECO Romania

Infiintata la inceputul anului 1992, SIVECO Romania SA este liderul caselor de software din Romania, asigurand o mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din Romania in tari din Europa, Orientul Mijlociu si Statele Unite ale Americii. Intre actionarii SIVECO Romania se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V. Adresandu-se cu precadere organizatiilor mari si mijlocii, compania ofera solutii eficiente EAS, documentManagement, Business Inteligence, eLearning, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms si eBusiness atat pentru piata locala cat si pentru cea internationala. De asemenea, compania s-a specializat in executia de proiecte informatice de mare complexitate si amploare.

In prezent, solutiile SIVECO sunt utilizate de catre 1800 de clienti din 35 de tari. 550 dintre acesti beneficiari sunt localizati in Romania si includ atat institutii publice importante - Ministerul Educatiei si Cercetarii din Romania, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe, Casa Nationala de Asigurari pentru Sanatate, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Autoritatea Nationala a Vamilor - cat si companii private de referinta - PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacau, Tiriac Air, Med Life, Com Auto Meridian, Carpatair Timisoara, URSUS Breweries etc.

SIVECO Romania SA este certificata ISO 9001:2000 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, cotata printre primele 5 in lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care il efectueaza si dezvolta parteneriate solide cu cele mai mari companii de software si hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc). Compania SIVECO Romania este membra a mai multor asociatii profesionale si de afaceri din Romania (AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC, ANIAP) si internationale (Asociatia Europeana pentru Tehnologia Informatiei - EITA si Information Society Technologies Advisory Group - ISTAG) si a aderat la importante initiative globale precum UNPD Global Compact, WEF Transparency si PACI (Partnership Against Corruption Intiative).

De-a lungul celor 15 ani de existenta, compania a dobandit o solida reputatie internationala. Astfel, SIVECO Romania este prima companie din Romania care a primit Premiul I la Mondialele IT (WSIS), obtinand un numar record de nominalizari la concursul ICT Prizes organizat anual de catre Consiliul European pentru Stiinte Aplicate, Tehnologie si Inginerie (Euro-CASE). Proiectele sale in domeniul educational au primit aprecierea de "Best Practice" din partea Comisiei Europene si "Honourable Mention" la eEurope Awards for eGovernment, fiind totodata considerate de catre Asociatia Internationala de Project Management (IPMA) intre cele mai importante realizari mondiale in domeniul managementului de proiecte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb