Banca centrală germană, Bundesbank, a îmbunătăţit de la 2% la 3% proiecţia de creştere economică pentru acest an, dar a avertizat că ritmul va încetini după performanţa surprinzătoare înregistrată în cel de-al doilea trimestru, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Exporturile au ajutat Germania să depăşească alte state din zona euro din punct de vedere al evoluţiei economiei, contribuind la creşterea de 2,2% a Produsului Intern Brut (PIB) înregistrată în al doilea trimestru, cel mai accentuat avans de după reunificarea statului.
"Apar tot mai multe semne că revenirea economiei devine tot mai independentă. Ne putem aştepta ca PIB real să avanseze în medie cu 3% în 2010, comparativ cu estimarea anterioară, din iunie, de aproape 2%", se arată într-un raport al Bundesbank.
Prognoza băncii este mai optimistă decât cea a ministrului Economiei, Rainer Bruederle, care anticipează o creştere economică de peste 2% în acest an.
Bundesbank apreciază că avansul ar putea încetini după creşterea surprinzătoare din al doilea trimestru.
"Un argument ar fi că economia globală va urma probabil un drum mai lent de dezvoltare în cea de-a doua jumătate a anului", situaţie care va afecta exporturile germane, notează banca.
Germania se bazează masiv pe exporturi pentru susţinerea creşterii economice. În aceste condiţii, Berlinul este presat de mai multe state, printre care Franţa, să impulsioneze cererea internă pentru reechilibrarea economică a zonei euro.
Guvernul german a ales măsuri de austeritate pentru limitarea deficitului bugetar şi se aşteaptă ca aceste programe să nu afecteze substanţial creşterea.