"Prospero" a realizat noul spot de imagine pentru "Eurom Bank", spot intitulat "Business Lunch". Conceptul propus de "Prospero" subliniază atenţia pe care "Eurom Bank" o arată clienţilor săi. Spotul se integrează în campania de imagine derulată în această perioadă de "Eurom Bank", campanie axată pe mai multe direcţii: presă scrisă, televiziune, publicitate stradală (outdoor şi tranzit).
Casa de producţie care s-a ocupat de realizarea spotului este Carlo Production, filmările realizîndu-se în noul sediu "Eurom Bank" din Piaţa Victoriei. Regia spotului este semnată de Laurenţiu Rusescu, directorul de imagine fiind Radu Aldea.
"Eurom Bank" şi-a început colaborarea cu agenţia "Prospero" în luna octombrie 2003, în urma licitaţiei contului de publicitate "Eurom Bank" des-făşurate toamna trecută.
"Prospero" este o agenţie de publicitate dezvoltată la nivel regional. Dintre clienţii reprezentativi ai "Prospero" pot fi mentionaţi: Carlsberg, Tuborg, Dacia Groupe Renault, Master Foods, Guinness, Sofitel, Kober, Creamline, PepsiCo Beverages Int'l, Romtelecom, SCA, Wrigley, Romaqua, Medinvest, Macromex.