Protest spontan în faţa DNA

Mina Irina
Miscellanea / 5 iulie 2017

Protest spontan în faţa DNA

Actualizare Dragnea, despre protestul lui Pleşoianu: "Nu l-am pedepsit nici când m-a certat pe mine"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri, la Parlament, referitor la gestul deputatului social-democrat Liviu Pleşoianu de a protesta în faţa sediului DNA, că acesta are multe iniţiative şi îşi susţine cu tărie părerile, motiv pentru care nu l-a pedepsit nici când l-a certat pe el şi nici nu îl va sancţiona niciodată, potrivit surselor din presă.

Întrebat dacă Liviu Pleşoianu riscă vreo sancţiunea, în condiţiile în care protestează în faţa sediului DNA, preşedintele PSD a răspuns negativ, conform News.ro.

Liderul PSD a răspuns: "Liviu Pleşoainu este un parlamentar cu foarte multe iniţiative, un om care crede cu tărie în anumite lucruri, este un coleg care m-a criticat şi pe mine de foarte multe ori, fără să se ascundă, şi nu l-am sancţionat şi nici nu îl voi sancţiona niciodată, pentru că este un om care, chiar dacă greşeşte sau chiar dacă noi avem un alt punct de vedere şi el greşeşte, faptul că îşi susţine cu tărie nişte păreri, nu cred că trebuie să fie pedepsit".

Liviu Dragnea a subliniat faptul că nu l-a pedepsit pe Pleşoianu nici atunci când "l-a certat rău", potrivit sursei citate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a conchis: "Deci dacă nu l-am pedepsit sau nu am cerut să primească vreo sancţiune când m-a certat pe mine rău, cum să chem partidul să spun că Liviu îşi exprimă o nemulţumire?".

(A.C.)

-----

Actualizare 13:00 Liviu Dragnea, despre scandalul din DNA: "Tudorel Toader va trebui să aibă o poziţie"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat la Parlament, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va trebui să aibă, în perioada următoare, o poziţie cu privire la scandalul care planează asupra DNA şi a procurorului şef Laura Codruţa Kovesi, în condiţiile în care este o situaţie fără precedent, care necesită atenţie şi preocupare, potrivit surselor din presă.

Întrebat dacă este necesară o suspendare a şefei DNA, liderul PSD a spus, citat de News.ro: "Cred că ministrul Justiţiei, în perioada următoare, va avea o poziţie. Este totuşi o situaţie fără precedent, cu poziţii publice din partea unor magistraţi importanţi, cu dezvăluiri de acolo, cu poziţii din partea unor procurori, audieri în CSM. Eu cred, părerea mea, că, cel puţin în această fază, ar trebui să fim atenţi şi în acelaşi timp preocupaţi".

Liviu Dragnea a subliniat faptul că Tudorel Toader va trebui să aibă o poziţie "într-un fel sau altul", se mai arată în sursă.

Preşedintele PSD a completat, întrebat dacă este mulţumit de activitatea Laurei Codruţa Kovesi: "Nu am numit-o eu, deci nu stă în competenţa mea să fiu mulţumit sau nemulţumit. Domnul preşedinte e liber să aibă mulţuirile şi nemulţumirile dumnealui".

De asemenea, chestionat dacă scandalul din DNA afectează ţara, Dragnea a susţinut că această situaţie va trebui să aibă o finalitate, în condiţiile în care este o stare "destul de neplăcută", potrivit sursei citate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a conchis: "Cred că este afectată încrederea în, nu ştiu neapărat dacă în justiţie, în sistemul judiciar în ansamblu. De asta cred că într-un fel trebuie să se finalizeze ceva, e o stare destul de neplăcută cu un sistem care dacă nu se mai bazează pe încredere, nu mai este eficient".

(A.C.)

------

Actualizare 10:20 Protestatară: "Să cer demisia doamnei Kovesi, de vreo patru-cinci ani tot i-o cer"

O protestatată a declarat că de patru-cinci ani tot îi cere demisia lui Kovesi.

O protestatară a afirmat, potrivit Antena3: "Să cer demisia doamnei Kovesi, de vreo patru-cinci ani tot i-o cer. Noi i-o cerem pentru ce se întâmplă. Proprii ei subordonaţi s-au revoltat împotriva ei, ea face politică".

-------

Actualizare 10:13 O protestatară are pancartă cu mesajul "Lazăr, ridică-te şi pleacă!"

--------

Actualizare 10:01 În faţa DNA sunt şi susţinători ai Laurei Codruţa Kovesi

În faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au venit şi susţinători ai Laurei Codruţa Kovesi.

Astfel, vizavi de protestatarii anti-Kovesi sunt oameni care militează pentru şefa DNA.

(M.I.)

------

Actualizare 09:20 Protestatarii anti-Kovesi adunaţi în faţa DNA sunt legitimaţi de jandarmi

(M.I.)

--------

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu participă la un protest spontan în faţa sediului DNA alături de mai mulţi oameni, care spun că nu vor pleca până când Laura Codruţa Kovesi nu va coborî din biroul său să vorbească cu ei, transmite Antena3.

Liviu Pleşoianu a declarat, conform sursei: "Întrebările pe care trebuie să i le adresez doamnei Kovesi sunt una: doamna Kovesi aţi fost sau nu aţi fost în casă la Gabriel Oprea în 2009? E foarte simplu. Doamna Kovesi stă baricadată în templul anticorupţie şi refuză să se prezinte în faţa comisiei de anchetă legal constituită, deşi mai nou are şi o decizie a Curţii Constituţionale care o obligă. Domnia sa consideră că nu e bine să nu vină şi să stea ascunsă aici. Atunci am considerat că mai bine mă prezint eu. Voi sta până va ieşi. (...) Să fie şi ea supusă testului poligraf: «Aţi fost sau nu aţi fost în sufrageria lui Oprea?»".

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Au plecat “invitatii permanenti” de la Antena 3 la protest…cata spontaneitate 

    1. Șefa DNA ar putea să respecte Constituția și să se prezinte, ca oricare alt funcționar al statului, în fața comisiei parlamentare care i-a solicitat prezența.

      După 25 de ani de ceaușism e lesne de înțeles toleranța românilor la abuzuri și securisme. 

      .....Nu are voie sa se prezinte in fata PENALILOR...este considerat conflict de interese...Deci hai sa alegem parlamentari NECORUPTI ....si apoi cerem ...ce se cuvine.cf.legi.

      Nu are voie să nu se prezinte în fața unei comisii parlamentare.

      Bineînțele s, dacă România este democrație, dar vedem bine că Kovesi nu respectă constituția și nici n-are de gând s-o facă.

      Iar Kpvesi, prin abuzurile pe care le-a înfăptuit, este penală în adevăratul sens al cuvântului. Restul, protecțiile mafiote pe care le-a oferit de-a lungul timpului nu sunt decât cuie în coșciugul carierei sale. 

      liviu plesoianu nu e corupt unde vezi tu corupti?

      pai daca esti orb de politichie cum sa vezi coruptia din parlament

      Mai schimbă versul.

      Corupți sunt tocmai cei care iau apărarea DNA-ului, la presiunile procurorilor securiști. 

    ce scurta memorie au romanii,nu e mult decind am scapat de securitate si procurorii KGB-isti si acum fraieri protesteaza in strada si cer SRi si iDNA,popor fraier va meritati soarta,ce stie romanul ce e ciocolata maninca hirtia si-arunca bucata

    1. care e bucata /? CUMVA PENALII?

      Penală e Kovesi, cu toate abuzurile securiste pe care le-a făcut.

      Unde s-a mai pomenit să arestezi preventiv zeci de oameni și să fie achitați în instanță? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9758
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4857
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2959
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9766
Gram de aur (XAU)Gram de aur381.9299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb