"Prutul" - cifră de vânzări cu 33% mai mare la uleiul Spornic, în primul trimestru

Monica Măgureanu
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 15 aprilie 2008

Cea mai veche fabrică de ulei din România "Prutul" a inregistrat, în primul trimestru din 2008, cifre de vânzări cu 33% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2007, anunţă reprezentanţii companiei printr-un comunicat remis redacţiei. Astfel că, în urma vânzărilor de Spornic obţinute în 2007, cu 30% mai mult faţă de anul anterior şi cele de la începutul anului 2008, firma Prutul a hotărât să continue campania de comunicare a brandului de ulei şi în acest an.

Această noua campanie se doreşte a fi o continuare a celei începute în toamna anului trecut, mergând mai departe pe sloganul "Spornic uneşte familia", se mai spune în comunicat. Adresându-se unui public-ţintă reprezentat de femei cu vârste între 25 şi 50 de ani, dar nu numai lor, insightul este legat chiar de numele produsului Spornic, spornicia uleiului fiind un beneficiu important pentru consumatori.

De această dată, în spotul Spornic "Familia", protagonişti sunt doi tineri care nu se cunosc - chiar dacă locuiesc în acelaşi bloc - dar care au un stil de viaţă asemănător. Ei au o fire complexă, cu o latură confuză, ceea ce îi face fermecători şi speciali. Rămaşi fără ulei în bucătărie, aceştia se întâlnesc în magazinul din cartier în faţa raftului de Spornic.

"Realizarea acestui spot a fost posibilă doar datorită echipei minunate cu care am lucrat. Totul s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii şi am toată admiraţia pentru profesionalismul fiecăruia dintre membrii echipei care a filmat peste 20 de ore non-stop", declară Mirela Olarescu, Marketing & PR Manager Prutul SA.

Din partea companiei Prutul, proiectul a fost coordonat de Mirela Olarescu, Marketing & PR Manager Prutul SA împreună cu agenţia Cupid Brand Consultancy.

Spotul a fost realizat cu sprijinul Casei de Producţie Trilogy Film, sub regia lui Corinnei Winter, director de imagine Jonas Scholz, producător Mihaela Racescu şi Gabriel Toma iar postproducţia la Animotion Production.

Brandul Spornic este fabricat de Prutul SA, cea mai veche fabrică de ulei din România, înfiinţată în anul 1893. Compania are 100% capital românesc. În acest moment portofoliul companiei include mărcile de ulei: Picasol, Spornic şi Prutul. Prutul S.A. este una din primele patru firme producatoare de ulei vegetal de pe piaţa românească. Compania detine, pe lângă fabrica de ulei de la Galaţi, noua capacitati de depozitare a materiei prime în localităţile: Urleasca, Lacu Sarat, Lehliu, Călăraşi, Filiaşi, Mirceşti, Jijia, Sarca şi Liesti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb