PSD a depus, astăzi, la Biroul Electoral Central lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare, social-democraţii fiind aşteptaţi de câteva zeci de susţinători care au scandat numele partidului. Liviu Dragnea nu a fost prezent alături de echipa PSD la depunerea candidaturilor, scrie News.ro.
"Vom face mitinguri în fiecare oraş, vom face mitinguri teritoriale, suntem convinşi că vom câştiga aceste alegeri" a spus secretarul general al PSD. Codrin Ştefănescu, potrivit publicaţiei.
Candidatul plasat pe prima poziţie pe lista PSD, Rovana Plumb, a afirmat, la rândul său că oamenii din echipa PSD "se vor lupta la Bruxelles pentru România, pentru binele românilor".
"Îi rog pe această cale pe români să nu trimită în Parlamentul Europa persoane care votează împotriva propriei lor ţări, să trimită o echipă de patrioţi, aşa cum suntem noi", a spus Plumb, conform News.ro.
Jurnalista Carmen Avram, realizator al postului TV Antena 3, a mulţumit echipei PSD pentru că a acceptat-o şi a ţinut să "garanteze" că va face tot ce îi stă în putinţă să ducă în Parlamentul European "adevărul despre această ţară, adevărul despre oamenii acestei ţări".
"România să-şi recapete strălucirea pe care a pierdut-o acum nişte ani din varii motive şi cred că asta se poate face prin noi. Tocmai de aceea, dacă vreţi să duceţi împreună cu noi această bătălie pentru România, vă rugăm să ne fiţi alături" a spus Carmen Avram, conform News.ro.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea nu a fost prezent alături de candidaţii PSD la depunerea listelor PSD la BEC. În schimb. Câteva zeci de susţinători au fost prezenţi în zonă pentru a-i susţine pe candidaţii social-democraţi.