PSD a depus o moţiune simplă împotriva Ministrului Finanţelor

C.B.
Politică / 6 mai 2020

PSD a depus o moţiune simplă împotriva Ministrului Finanţelor

Amanetarea finanţelor ţării trebuie să înceteze, România trebuie salvată de "virusul Vasile Cîţu", iar ministrul Finanţelor trebuie să plece, se arată în moţiunea simplă depusă, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, de parlamentarii PSD, transmite Agerpres.

"Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, "Virusul Cîţu' a distrus aproape complet economia naţională. După aproape două luni de stare urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. Sondajele de opinie arată că 70% din populaţie consideră că România ar fi putut evita efectele negative din economie, produse de pandemia de coronavirus, dacă Ministerul Finanţelor ar fi luat din timp măsuri eficiente pentru sprijinirea agenţilor economici. Mai simplu spus, 70% dintre români consideră că ministrul Cîţu este un dezastru pentru economie! Ce blestem pe această ţară ca, în cele mai grele momente, economia ei să fie condusă de cel mai dezastruos ministru al Finanţelor din istoria României", se arată în textul moţiunii simple.

Social-democraţii mai menţionează că în cele 6 luni de guvernare şi în cele peste 50 de zile de la instituirea stării de urgenţă nu s-a luat nicio măsură pentru "evitarea dezastrului".

"Nicio măsură pentru protejarea puterii de cumpărare, pentru menţinerea nivelului de trai. Nicio măsură activă pentru stimularea economică a antreprenorilor din România. Niciun plan economic de redresare - ministrul Cîţu ne spune că încă lucrează la el. Niciun pachet de stimuli fiscali şi economici. Nicio viziune de politică fiscal bugetară care să îndrepte resursele financiare către economie, prin măsuri active. Niciun român nu şi-a putut amâna rata la credit fără dobândă la dobândă, în această chestiune, ministrul Finanţelor s-a comportat ca un cămătar. (...) Niciun român nu şi-a putut amâna şi reeşalona plata facturilor la utilităţi, pentru că partidul domnului Cîţu a primit ordin să atace legea PSD la Curtea Constituţională. Nicio măsură pentru protejarea locurilor de muncă - singura măsură a fost una pasivă, de a trimite oamenii în şomaj tehnic, şomaj care nu a fost plătit nici după o lună şi jumătate de la instituirea stării de urgenţă. Aflăm că va înceta şi aceasta după 15 mai. Niciun IMM nu a primit capital de lucru, pentru că actele normative au fost mult întârziate, iar platforma IMM Invest s-a blocat din prima zi de funcţionare", se mai arată în document.

Iniţiatorii moţiunii simple mai adaugă că Guvernul PNL le spune oamenilor să stea în casă pentru a se feri de pandemie, dar nimeni de la Guvern sau din Ministerul de Finanţe nu ia în calcul că două treimi dintre români nu au deloc economii, că vor sta în casă "şi vor muri în casă, dar nu de coronavirus, ci de sărăcie".

"În perioada în care toate statele din Uniunea Europeană au alocat miliarde de euro, până la 10%-15% din PIB, pentru a-şi salva economiile naţionale, în România, Ministerul Finanţelor s-a chinuit o lună şi jumătate, fără succes, să dea drumul la un site! Un site unde ar fi trebuit să se înscrie IMM-urile pentru a obţine un firav sprijin guvernamental! A dat vina pe hackeri, pe spioni, pe greaua moştenire şi, cum era de aşteptat, pe PSD! În final, s-a dovedit că singura cauză a eşecului a fost doar propria sa incompetenţă! O bătaie de joc la adresa antreprenorilor români! Referatul pentru punerea în funcţiune a site-ului a fost publicat în Monitorul Oficial abia pe 27 aprilie! La 3 luni după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat stare de urgenţă în legătură cu pandemia de coronavirus", mai spun iniţiatorii moţiunii.

Aceştia susţin că ministrul Finanţelor "a copiat prost" programul IMM Invest de la PSD.

"În loc să devină un sprijin real pentru IMM-urile lovite de pandemia de coronavirus, programul s-a transformat într-un instrument birocratic, în care regula jocului nu o face statul, ci băncile şi regulile prudenţiale pentru acordarea creditelor. Ajutorul mult clamat prin propaganda deşănţată a ministrului s-a transformat în potenţial sprijin doar pentru "12.000-13.000, maxim 15.000 de IMM-uri bancabile', după spusele aceluiaşi incompetent ministru. Adică, doar 2,5% din cele peste 600.000 de IMM-uri care încă mai existau în România. Eşecul lansării IMM Invest este edificatoare pentru întreaga activitate a Ministerului Finanţelor sub conducerea ministrului Florin Vasile Cîţu. Nimeni nu a câştigat în această perioadă, cu trei excepţii: băncile, care au fost scutite de taxe şi care au primit reglementări ce le sporesc profiturile, corporaţiile din sistemul energetic şi clientela PNL. Toate acţiunile pe care le-a întreprins până acum ministrul Cîţu au avut ca efect creşterea dobânzilor în contextul stimulării cererii de bani. Câştigă, desigur, prietenii săi din sectorul bancar, în condiţiile în care toată lumea este în faliment", se mai susţine în moţiune.

Social-democraţii spun, de asemenea, că "singura realizare notabilă a ministrului Finanţelor este angajarea prietenilor pe principiul P.C.R. - pile, cunoştinţe, relaţii -, pe salarii ofensatoare, pe banii ţării, pe banii cetăţenilor sărăciţi de pandemie".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. PSD este un partid antiromanesc. Asteptam alegerile sa se faca dreptate. PSD ul trebuie trimis acasa la el.

    1. PSD = SICATIR

    Dacă PSD nu lua toți banii de la Hidroelectrica, Romgaz,Transgaz, Electrica,Conpet, Transel ectrica etc.si nu arunca cu banii in dreapta si stânga ( mai ales in stânga)alta era situația acum !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb