PSD propune testarea periodică gratuită a elevilor pentru COVID-19

G.U.
Politică / 21 septembrie 2021

PSD propune testarea periodică gratuită a elevilor pentru COVID-19

PSD va iniţia o propunere legislativă prin care Guvernul să fie obligat să asigure testarea periodică gratuită pentru COVID-19 a elevilor, astfel încât unităţile şcolare să poată continua desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică, în condiţii de siguranţă, informează Agerpres.

"Iniţiativa PSD va asigura câte două teste antigen pe săptămână, pentru fiecare elev din România. Efectuarea testelor rapide se va putea face la cabinetele şcolare, acolo unde acestea există şi funcţionează, la medicul de familie sau la alţi furnizori de servicii medicale care au contract cu casele de asigurări de sănătate", se arată într-un comunicat de presă remis de PSD.

Potrivit sursei citate, fondurile necesare pentru achiziţia testelor şi pentru administrarea acestora va fi asigurată din Fondul de rezervă al Guvernului.

"În condiţiile în care varianta Delta a virusului este mult mai contagioasă, inclusiv în rândul copiilor şi adolescenţilor, şi ţinând cont că elevii sub 12 ani nu au opţiunea vaccinării anti-COVID-19, testarea periodică a elevilor reprezintă o măsură absolut necesară pentru combaterea transmiterii virusului în unităţile de învăţământ", argumentează social-democraţii.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. psd , ca deobicei propune lucruri inutile fara efect . testele dau erori , din acest motiv americanii renunta la ele , in plus dupa testare la 5 secunde te poti infecta , adica bani aruncati pe fereastra , de fapt in buzunarul imbogatitilor asa zisei pandemii . psd , pdl , usr aceiasi mizerie !

    1. Si in Germania se face la fel.

      Si, sincer, la cati bani au disparut in pandemi asta ce ar fi chiar sa folosim si niste bani in scopul pr-zis, adica pentru pandemie? 

      Ce daca se cheltuie pentru 2 teste / saptamana? Si macar 1 / saptamana ar fi util si s-ar vedea in tara cum sta treaba. 

      Daca nu testezi nu gasesti nimic decat pe aia care sunt gata sa moara si trebuie sa intre in ATI. 

      1. sti se scrie stii . 2. ai citit dar n-ai inteles , testele iti dau rezultate in functie de cum le folosesti , in plus dau din start rezultate eronate 3. si daca gasesti ceva cum spui tu , la ce-ti foloseste , stai ca un prost in casa 2 saptamani si virusul isi face treaba , chiar daca tii usa inchisa . 4. si pina acum erau boli contagioase si nu se testa nimeni , acum uite unde s-a ajuns , cu teste si vaccinare in draci !

    Pesedeilor, dar de ce nu incepeti testarea periodica, chiar cu voi, ca sa fiti un exemplu? Ia sa vedeti voi ce "bine" va este pe urma!

    1. Psd propune "proiecte" the final solution, sa vedem cât mai inghite poporul prost.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb