Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, şi vicepremierul ungar Semjen Zsolt au tăiat, sâmbătă, panglica inaugurală a Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, la eveniment fiind prezent şi premierul Victor Ponta, care a venit sprijinindu-se în cârje.
Panglica inaugurală a fost tăiată chiar pe linia de frontieră, la 500 de metri de punctul de control Nădlac II, în prezenţa a numeroşi oficiali şi invitaţi din cele două ţări.
Între punctul de control Nădlac II şi fâşia de frontieră, pe o distanţă de 500 de metri, a fost format un culoar mărginit de zeci de poliţişti de frontieră români, care au avut în mâini drapelul României. Prin acest culoar a trecut coloana oficială a premierului Ponta, până la locul de întâlnire.
Victor Ponta a coborât din maşină sprijinindu-se cu ambele mâini în cârje şi a asistat la tăierea panglicii de către ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, şi de vicepremierul Ungariei Semjen Zsolt.
După tăierea panglicii, oficialii nu au făcut declaraţii, urmând să ţină discursuri pe un podium amenajat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.
Punctul de frontieră va fi deschis circulaţiei publice sâmbătă, la ora 15.00, odată cu deschiderea lotului II al Autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad.
Noul punct de control de la graniţă, aflat la joncţiunea A1 (RO) şi M43 (H), se va numi Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II (RO) - Csanadpalota (H).
Punctul de frontieră se află pe teritoriul României, la aproximativ zece kilometri de Vama Nădlac, situată pe DN 7.
Noul punct de control are 20 de benzi de circulaţie, respectiv câte zece pe fiecare sens, cu câte zece cabine duble, în care vor sta poliţişti de frontieră români şi ungari.
Suprafaţa punctului Nădlac II este de 22 de hectare şi este complet supravegheată video. De asemenea, camerele instalate la cabinele de control identifică automat numerele de înmatriculare ale maşinilor, iar programele informatice afişează dacă maşinile sunt furate sau dacă au vigneta plătită.
Din cele zece benzi de pe fiecare sens, patru sunt pentru autoturisme, patru sunt pentru automarfare, nefiind inclus transportul de mărfuri ce trebuie controlate fitosanitar şi veterinar şi transportul de mărfuri periculoase, iar două sunt pentru autocare.
Pentru traficul greu vor exista patru cântare, două pe fiecare sens de circulaţie.
Parcarea de pe sensul de ieşire din ţară are 107 locuri pentru camioane.
Proiectul amenajării acestui punct de frontieră a fost modificat faţă de cel cuprins în contractul de construire a autostrăzii Nădlac-Pecica. Astfel, la solicitarea autorităţilor, punctul a fost extins, pentru a avea o capacitate de tranzit mult mai mare decât cea prevăzută iniţial, iar costurile de amenajare se ridică la peste 30 de milioane de lei, pentru care s-a semnat un contract nou cu asocierea de firme care a realizat autostrada.
Începând din 15 iulie, automarfarele cu o capacitate de peste 7,5 tone nu vor mai putea tranzita Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, de pe DN 7.
Deschiderea acestui nou punct de frontieră a fost aprobată de Guvern printr-o hotărâre. Pentru acest proiect, bugetului Ministerului Afecerilor Interne a fost suplimentat cu 280.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în vederea achiziţionării de echipamente necesare completării dotării şi operaţionalizării punctului de trecere a frontierei.
Amenajarea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II (România) - Csanadpalota (Ungaria) a fost inclusă în proiectul autostrăzii Nădlac-Arad, care face parte din Reţeaua - Europeană de Transport (TEN-T), ce traversează România şi care are ca obiectuiv conexiunea între Autostrada (A1) şi Autostrada (M43).
Lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad are o lungime de 16 kilometri, însă şase kilometri au fost deschişi circulaţiei în luna decembrie 2014, odată cu primul lot, pentru a exista legătură între DN 7 şi şoseaua de mare viteză. Astfel, sâmbătă sunt deschişi traficului cei zece kilometri rămaşi, cuprinşi între DN 7 Pecica şi Arad.
Construcţia Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat iniţial de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul II a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.
Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.
CNADNR a reziliat, la finele anului 2012, contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, şi a atribuit, în decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.
CNADNR a reziliat în vara anului trecut şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului al doilea, după falimentul constructorului Alpine Bau din Austria, comunicând la vremea respectivă că stadiul de execuţie a lucrării era de 84,75%. Lotul al doilea al autostrăzii Nădlac-Arad, în lungime de 16,6 kilometri, va fi finalizat tot de asocierea italo-germană Astaldi - Max Boegl.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2015, 22:35)
PSD E IN STARE A FI CULPABIL