Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să participe la un summit G20, prevăzut la sfârşitul anului în Indonezia, anunţă astăzi ambasadoarea rusă în această ţară din Asia de Sud-Est, Liudmila Vorobieva, care respinge îndemnuri de excludere a Rusiei din acest grup din cauza Războiului rus din Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.
Participarea lui Vladimir Putin la summitul G20 din Indonezia "va depinde de multe lucruri, mai ales de situaţia cu privire la COVID-19, care se îmbunătăţeşte în prezent. Însă, până acum, intenţia este ca el să participe", le-a declarat ambasadoarea unor jurnalişti.
Diplomata rusă denunţă încercări ale mai multor ţări din Occident de a exclude Rusia din anumite organizaţii internaţionale.
Ea consideră că asemenea sancţiuni ar constitui o reacţie "disproporţionată".
Statele Unite şi aliaţii săi occidentali examinează dacă să excludă Rusia din Grupul Celor Douăzeci (G20) cele mai importante economii ale lumii, în urma invaziei ruse a Ucrainei, potrivit unor surse la curent cu dosarul, citate de Reuters.
1. Daca
(mesaj trimis de sabin în data de 24.03.2022, 05:33)
apuca zilele alea, or sa-l dea afara ca pe un sobolan, exact cum a patit seful auristilor la Madrid...