Radiografie după scrutin

Scrutinul din 26 mai 2019 a marcat, mai mult decât oricând altădată în astfel de ocazii, gradul de personalizare al sistemului politic de la noi. Aceas­tă tendinţă, începută odată cu debutul deja iliberal al democraţiei la noi, de către Ion Iliescu şi adusă la apogeu odată cu preşedinţia lui Traian Băses­cu, a fost acum încercată, şi încă cu un mare cu succes, de preşedintele Klaus Iohannis. După o lună de politică intensă, de campanie electorală, pregătită minuţios din vreme, cu un foarte reuşit summit european la Sibiu pe 9 mai, cu alegeri europene şi referendum pentru statul de drept din 26 mai şi cu vizita Papei Francisc la sfârşitul lunii, în final, preşedintele Iohannis a rămas singur pe scenă. Adept al unui "război" electoral de poziţii, preşedintele Iohannis nu a încercat manevre complicate, ci a fructificat poziţia politică pe care se afla.

Alegerile din 2019 n-au fost câştigate nici de PNL, nici de USR-Plus, rezultatul lor fiind o consecinţă directă a pezidenţializării scrutinului prin organizarea referendumului. Ori, aceas­tă situaţie dovedeşte cât de mult au fost afectate de dezinstituţionalizare partidele politice româneşti. Tentate de voturi uşoare, acestea au devenit mult prea dependente de personalităţi care le conduc. PSD, a obţinut un rezultat chiar mai slab decât la alegerile europene din 2007 (22,51% acum faţă de 23,11% atunci), oricum şi acelea organizate în paralel cu un referendum, deci prezidenţializate, dar nu personalizate. Transformat într-un plebiscit anti-Dragnea, referendumul din 26 mai 2019 a crescut prezenţa la vot până la cota primului tur al alegerilor prezidenţiale (54.37% în 2009 şi 53.17% în 2014), anulând toate avantajele tactice al PSD.

Privind cu luciditate rezultatele, putem observa că principalul beneficiar electoral al creşterii prezenţei la vot a fost alianţa USR-Plus, iar nu PNL. Era un risc asumat de preşedinte, acest efect fiind consecinţa mobilizării electoratului de opinie, foarte volatil şi în mare măsură îndreptat împotriva partidelor-sistem. De fapt, cele două partide care formează astăzi PNL au obţinut în 2019 cam tot atât cât obţi­neau cumulat în 2014. În 2014 obţineau 27.23%, 11 mandate şi 1.516.384 de voturi (PNL 835.531, iar PDL 680.853), iar în 2019 27% din voturi, 10 mandate, singura creştere fiind la numărul de voturi (2.448.355, dar cu aproape o jumătate de milion de voturi sub scorul lui Klaus Iohannis din turul întâi al alegerilor prezidenţiale din 2014 care a fost 2.881.406 de voturi). Pe de altă parte, scorul cumulat al celor două formaţiuni care au susţinut cu energie referendumul preşedintelui Klaus Iohannis a fost de 4.475.387 de voturi (2.448.355 PNL şi 2.027.032 USR-Plus ), mult sub cele 6.288.769 de voturi ale preşedintelui Iohannis la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2014. O dovadă în plus a prezidenţializării scrutinului a fost prezenţa la vot în diaspora: 376.925 în 2019 faţă de 161.262 la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014 şi 377.651 la al doilea tur.

După scrutinul din 26 mai, PSD nu are candidat pentru alegerile prezidenţiale din toamnă şi se află în derivă, USR nu-şi mai poate inventa vreun candidat, în orice caz, nu un candidat cu şanse de a fi competitiv, şi ar putea deveni într-un viitor apropiat o parte a noii majorităţi prezidenţiale în curs de constituire. Probabil o traiectorie asemănătoare ar putea avea şi un PMP care s-ar despărţi de Traian Băsescu. În ce priveşte PNL, al cărui potenţial electoral era de 34% (33,92% a fost numărul de primari obţinut la alegerile din 2016) după ce va depăşi euforia clasării pe primul loc, va trebui să-şi regândească strategiile pentru a ieşi din nişa electorală în care se află.