Radu Bugică a demisionat din funcţia de administrator al "Impact Developer&Contractor", se arată într-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Demisia este valabilă începând cu data de 16 noiembrie. Consiliul de Administraţie al "Impact" urmează să numească un administrator provizoriu până la întrunirea următoarei Adunări Generale a Acţionarilor, se mai precizează în raport.
"Impact" intenţionează să atragă 30 milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitate de şapte ani, titluri care vor fi listate ulterior pe o piaţă reglementată sau pe un sistem alternativ de tranzacţionare. Pentru titlurile pentru care nu se exercită opţiunea de conversie în acţiuni, rata anuală a dobânzii va fi de 7% pe an, iar pentru obligaţiunile pentru care se exercită opţiunea de conversie în acţiuni rata anuală a dobânzii este de 37,07% pe an. Obligaţiunile vor fi negarantate şi convertibile în acţiuni emise de firmă, cu o valoare nominală de 2,5 lei/unitate.
În schimbul unei obligaţiuni şi a dobânzii aferente acesteia, deţinătorul este îndreptăţit să primească 22,725 acţiuni nou emise de Impact.
1. Se anunta vremuri mai grele !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 20.11.2012, 12:08)
Se anunta vremuri mai grele daca a demisionat dl. Bugica R..
Probabil urmeaza insolventa ca de dat bani nu mai risca nimeni !
1.1. gripa (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de dan oradeanul în data de 20.11.2012, 14:19)
si eu zic la fel! poate pana la AGA din decembrie mai demisioneaza cel putin ionescu iar pana in aprilie 2013 si milicin, si sophocleous!