RADU OPREA: ''PSD cere ministrului Vîlceanu să explice cum va pierde România 2 miliarde de euro din PNRR''

G.U.
Politică / 31 ianuarie 2022

''PSD cere ministrului Vîlceanu să explice cum va pierde România 2 miliarde de euro din PNRR''

Partidul Social Democrat cere ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, să explice ce a vrut să spună atunci când a afirmat că România va pierde 2 miliarde de euro din PNRR, respectiv dacă va fi o măsură discreţionară a ministrului, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al formaţiunii, senatorul Radu Oprea, conform Agerpres.

"Există o declaraţie a ministrului Vîlceanu care spune clar că România va pierde 2 miliarde de euro din PNRR. Şi atunci se nasc câteva întrebări fireşti: cum se face acest lucru, de unde se vor tăia aceste fonduri - 2 miliarde - din granturi, din împrumuturi? De la care programe? De la pensii, de la transporturi? Cum se va face? Va fi o măsură discreţionară a domnului ministru sau vor fi anumite discuţii? Dacă da, înseamnă că vor fi discuţii inclusiv în România cu partenerii sociali, cu toţi actorii implicaţi şi inclusiv la Comisia Europeană, ceea ce probabil că înseamnă cel puţin o optimizare a PNRR şi îi solicităm ministrului Vîlceanu să ne răspundă la aceste întrebări, să ne spună care este procedura, cum îşi doreşte să se întâmple aceste lucruri, pentru a şti dacă vorbim despre o optimizare sau dacă vorbim despre o renegociere a PNRR", a declarat Radu Oprea, la finalul Consiliului Naţional al PSD.

Potrivit acestuia, solicitarea PSD a fost făcută pentru a nu a mai avea un subiect "unde răspunsul pare neclar" în ceea ce priveşte renegocierea PNRR.

"Pentru a nu a mai avea un subiect unde răspunsul pare neclar, am solicitat ministrului Vîlceanu, de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, să vină cu un răspuns referitor la cele 2 miliarde de euro pe care România le va pierde din finanţarea pentru PNRR şi să ne spună cum se va face acest lucru - dacă e vorba de optimizare, dacă este vorba de o renegociere - cum se întâmplă efectiv. Sau poate că pur şi simplu şi-a imaginat că din pixul domniei sale poate să taie de undeva şi am vrea să ştim de unde taie", a afirmat Oprea.

Acesta a adăugat că PSD se luptă în continuare ca drepturile românilor să fie respectate în conformitate cu legile care sunt în vigoare şi a menţionat, cu referire la pensii, că PSD a fost totdeauna în interiorul programului de guvernare votat de Parlament.

Posibilitatea ca România să ceară renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă a ridicat semne de îngrijorare la Comisia Europeană, a declarat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, care a reiterat că nu va avea loc o renegociere. El a susţinut că nu a existat în Guvern nicio discuţie despre renegocierea PNRR.

"În PNRR există acest mecanism de ajustare, şi e bine ca opinia publică să ştie, v-am spus, suntem extrem de transparenţi şi încercăm să informăm la timp, există în PNRR acest mecanism de ajustare a granturilor, luând în calcul variaţia reală a PIB din 2020 şi variaţia agregată 2020/2021. Şi în momentul în care înlocuieşti datele din prognoză pe care Comisia le-a considerat atunci când am calculat nivelul de granturi şi nivelul de împrumuturi cu datele reale, cu ce s-a întâmplat de fapt şi cu creşterea de 7% pe care România a avut-o, este posibil ca nivelul de granturi să se reducă. Din estimările noastre, undeva aproape de 2 miliarde de euro. Şi e bine să ştiţi lucrul acesta, să ştie şi oamenii pentru că nu ştiu, aşa cum vă spuneam, câtă lume a citit ce scrie în PNRR şi după aceea pot exista şi redacţii care vor trata acest aspect ca fiind un dezastru pentru România şi uite ce s-a întâmplat, nimeni nu a ştiut şi uite cum România pierde din cauza cuiva nu ştiu câţi bani. Nu, acestea sunt chestiuni normale. Sunt trecute în PNRR şi practic granturile sunt calculate, aşa cum vă spuneam, la PIB-ul real din 2020 şi variaţia PIB-ului real agregat din 2020 / 2021", a spus Dan Vîlceanu.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. De cate ori aud de PNRR îmi amintesc de un film din copilărie: "un pod prea îndepărtat"...

    ia mai bine explicati voi din psd ce ati facut ca sa impidicati dezastrul din pnrr , in afara de schelalaielile voastre la Luna si aratat cu degetul . stiati cine este ghinea si ati tacut malc , ca sa aveti mai apoi motive de barfa .

    1. Nu voi ati vrut guvern de dreapa,ce puteau sa faca psd ul din opozitie mai ales ca usr pnl ul a tinut pnnr ul la secret ,stiiau ei de ce l pitulesc,ei au spus ce le poate pielea usr istilor dar votanrii au zis ca psd ul minte si ca la alegeri merita o opinie politica,aveti ce meritati

      stiau cine este ghinea si ce a facut in 2016 cu ciolos , nu mai bate campii , psd -pnl aceiasi mizerie

    psd-isti, tot ce e logic e ilogic! Astia in afara de iluzii nu vand nimic!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb