Autorităţile de la Bucureşti sunt în plin proces de modernizare a legislaţiei electorale şi a procedurilor de vot, a transmis Radu Podgorean, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul celei de-a doua Conferinţe internaţionale a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), cu tema "Integritate electorală şi cooperare regională".
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, la eveniment au participat experţi, reprezentanţi ai organismelor electorale din mai multe ţări şi ai unor prestigioase organizaţii internaţionale cu activitate în domeniul electoral.
"Prin această conferinţă, intenţionăm să evaluăm rolul cooperării regionale între organismele de management electoral în definirea şi elaborarea unor standarde comune de integritate electorală şi, de asemenea, să evaluăm experienţa regională şi practicile privind integritatea electorală, care este unul dintre conceptele esenţiale ale guvernării democratice", a spus doamna Ana Maria Pătru, preşedintele AEP, în discursul de deschidere.
Pe parcursul celor două zile ale Conferinţei, conceptul de "integritate electorală" a fost abordat de către participanţi atât din perspectivă naţională, cât şi globală.
Despre integritate electorală în condiţiile specifice din ţările lor au vorbit reprezentanţii organismelor electorale din Albania, Coreea, Bulgaria, Kenya, România, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Ungaria, Federaţia Rusă, Republica Dominicană şi Africa de Sud.
Experţii şi reprezentanţii organizaţiilor internaţionale au vizat, în discursurile lor, definirea conceptului, soluţiile de implementare a integrităţii electorale în diferite etape ale procesului electoral, precum şi modalităţile de combatere a malpraxisului electoral.
Doamna Catherine Barnes, director pentru zona Eurasia în cadrul Fundaţiei Internaţionale pentru Sisteme Electorale (IFES), a prezentat participanţilor "Metodologia IFES de evaluare a integrităţii electorale", domnului Evgeni Tanchev, reprezentant al Comisiei de la Veneţia, a avut o intervenţie cu tema "Standardele internaţionale şi europene în materia integrităţii alegerilor", domnul Abdurashid Solijonov, de la Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (International IDEA), a vorbit despre "Baza de date privind contenciosul electoral", iar domnul Mohan Vasudevan, director pentru Europa şi Asia în cadrul IFES, a introdus subiectul "Integritate electorală şi siguranţa alegerilor".
Una dintre concluziile care s-au desprins din dezbateri a fost aceea că integritatea electorală poate fi asigurată în fiecare ţară prin cooperarea strânsă a organismelor electorale şi a organizaţiilor care au ca obiect de activitate alegerile şi democraţia.
"Integritatea electorală nu are graniţe, este un concept transfrontalier. Standardele de integritate trebuie să fie implementate şi respectate în toate etapele şi pe toate palierele proceselor electorale: management electoral, înregistrarea alegătorilor, vot, campanie electorală, securitatea alegerilor", a afirmat, în discursul de încheiere a Conferinţei, domnul Dan Vlaicu, vicepreşedintele AEP.