RAPORT PRELIMINAR: Piloţii au urmat procedura Boeing în accidentul din Etiopia

D.D.
Internaţional / 4 aprilie 2019

Piloţii au urmat procedura Boeing în accidentul din Etiopia

Piloţii zborului Ethiopian Airlines, care s-a prăbuşit la 10 martie, omorând 157 de oameni, au executat "în mai multe rânduri" procedurile de urgenţă recomandate de Boeing, potrivit unui raport preliminar, publicat joi, cu privire la cauzele prăbuşirii, care a condus la imobilizarea la sol a avioanelor de tip 737 MAX în întreaga lume, relatează AFP.

Raportul, prezentat la Addis Abeba, era foarte aşteptat, în contextul în care este vorba despre a doua prăbuşire, în mai puţin de cinci luni, a unui avion de tip 737 MAX 8 al Boeing - un model-far al constructorului american de avioane, în circumstanţe similare, şi anume accidente care au avut loc la câteva minute după decolare, în urma unor oscilaţii brutale şi apropiate în timp.

"Echipajul a realizat în mai multe rânduri toate procedurile furnizate de constructor, însă nu a fost în măsură să preia controlul asupra avionului", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul etiopian al Transporturilor Dagmawit Moges.

Raportul preliminar recomandă, astfel, ca "sistemul de gestionare a zborului avionului să fie revizuit de către producătorul" american, a precizat ea.

"Autorităţile aviaţiei vor trebui să verifice faptul că revizuirea sistemului de gestionare a zborului avionului a fost corect efectuată de către producător", înainte ca flota Boeing 737 MAX - blocată la sol în întreaga lume după accident - să fie autorizată să zboare din nou, a insistat ministrul.

Gigantul Boeing a anunţat că va "examina" raportul.

Avionul aparţinând Ethiopian Airlines s-a prăbuşit la sud de Addis Abeba la şase minute după ce a decolat, la 10 martie. Toţi pasagerii şi membrii echipajului - de 35 de naţionalităţi - au murit în această catastrofă.

Dagmawit nu s-a referit la sistemul de stabilizare al aeronavei (MCAS), suspectat că a jucat un rol-cheie în accident şi care a fost deja pus în discuţie în accidentul din octombrie al unui avion de tip 737 MAX 8 aparţinând companiei indoneziene Lion Air, care s-a prăbuşit în Marea Java, omorând 189 de oameni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb