RAPORT SIPRI: Arsenalele nucleare, modernizate în timpul pandemiei

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 16 iunie 2020

Arsenalele nucleare, modernizate în timpul pandemiei

Stocurile de focoase nucleare s-au redus la 13.400 de unităţi la nivel mondial la începutul acestui an, însă cele nouă puteri nucleare au continuat să-şi modernizeze arsenalele, constată cel mai recent raport al Institutului de cercetări în domeniul păcii (SIPRI, cu sediul la Stockholm), citat de agenţia germană de presă -DPA.

Numărul total de focoase nucleare - active, aflate în depozite sau pregătite să fie dezafectate - a scăzut cu circa 465 comparativ cu începutul anului 2019, conform raportului SIPRI, o reducere atribuită în principal dezafectării de arme nucleare deţinute de către Rusia şi SUA.

Cele două principale puteri nucleare au în posesie în jur de 90% din arsenalul nuclear total de pe planetă.

SIPRI estimează că SUA deţin 5.800 de focoase, iar Rusia - 6.275.

Marea Britanie, Franţa, China, India, Pakistan, Israel şi Coreea de Nord sunt celelalte state care au arme nucleare.

Potrivit raportului SIPRI, Marea Britanie deţine în jur de 215 focoase, Franţa - 290, China - 320, India - 150, Pakistan - 160, iar Israel - 90. Arsenalul nord-coreean este estimat la 30-40 de focoase nucleare, însă acestea nu au fost incluse în bilanţul global realizat de SIPRI.

Tot potrivit institutului din Stockholm, în jur de 1800 de focoase nucleare sunt menţinute într-un stadiu înalt de pregătire operaţională.

În acest timp, statele nucleare s-au implicat în modernizarea arsenalelor lor sau în dezvoltarea de noi sisteme. Acestea includ sisteme de rachete şi lansatoare, precum şi facilităţi de producere de arme nucleare.

"Toate cele nouă state care deţin arma nucleară par să-şi păstreze arsenalele pe un viitor nedefinit", a declarat Shannon Kile, cercetător în cadrul SIPRI, pentru DPA

Aceasta sugerează că armele nucleare continuă să fie considerate un element de descurajare, dar există şi semnale că li se acordă roluri noi sau extinse în planurile militare, mai ales de către SUA şi Rusia, afirmă Kile, ceea ce reprezintă "o inversare semnificativă a tendinţei de după Războiul Rece spre marginalizarea graduală a armelor nucleare", şi, în opinia sa, "probabil cea mai îngrijorătoare evoluţie".

Raportul arată că China este în proces de modernizare considerabilă arsenalului său nuclear, dorind să dezvolte o aşa numită triadă nucleară, alcătuită din noi rachete terestre şi maritime şi avioane de luptă cu capacităţi nucleare. În acelaşi timp, India şi Pakistanul par preocupate de creşterea dimensiunii şi diversităţii arsenalului nuclear deţinut de fiecare dintre cele două state, iar Coreea de Nord continuă să acorde prioritate programului său nuclear militar ca parte centrală a strategiei sale de securitate naţională.

În raport, reprezentanţii SIPRI acuză netransparenţa marilor puteri cu privire la starea arsenalelor şi a capacităţilor nucleare.

"Statele Unite au publicat informaţii importante despre stocurile sale şi

capacităţile nucleare, dar în 2019 administraţia americană a încetat orice comunicare pe aceastp temă", susţine Hans Kristensen, cercetător principal în cadrul programului privind dezarmarea nucleară, controlul armelor şi neproliferării.

În schimb, Regatul Unit şi Franţa au raportat doar o parte din informaţiile solicitate de cei de la SIPRI, dar Federaţia Rusă continuă să nu pună la dispoziţia publicului conţinutul detaliat despre punctele sale forte înregistrate în pactul New Start, chiar dacă împărtăşeşte aceste informaţii cu Statele Unite.

Guvernele din India şi Pakistan declară unele dintre testele pe rachete, dar oferă puţine informaţii despre starea sau dimensiunea arsenalelor lor. Coreea de Nord a recunoscut că efectuează testarea armelor nucleare şi a rachetelor, dar nu oferă informaţii despre capacităţile sale

nucleare. În acelaşi trend se înscrie şi Israelul ce nu dezvăluie informaţii despre arsenalul său nuclear.

În aceste condiţii, specialiştii SIPRI consideră că asistăm la o deteriorare permanentă a stabilităţii internaţională, această tendinţă fiind reflectată, printre altele, de actuala criză privind controlul armelor nucleare, mai ales după retragerea SUA din tratatul INF încheiat în 1987 cu fosta Uniune Sovietică şi după refuzul americanilor de a prelungi pactul New Start care expiră anul viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb