Curtea de Conturi a constatat abateri grave la "Loteria Română" (CNLR), care au condus la prejudicii semnificative aduse companiei.
În urma controlului, Curtea de Conturi a sesizat organele de cercetare abilitate, întrucât există indicii că au fost săvârşite fapte cu încălcarea legii penale, iar pentru abaterile de natură fiscală, au fost sesizate organele fiscale competente.
Raportul pentru 2011 spune: "Pe fondul exercitării unei activităţi manageriale defavorabile intereselor companiei, la nivelul CNLR au fost constatate practici sistematice prin care, din cauza efectuării de înregistrări contabile neconforme cu legislaţia aplicabilă, au fost denaturate datele reflectate în situaţiile financiare şi prin care au fost eludate prevederile legale din domeniul achiziţiilor publice cu consecinţe deosebit de grave asupra rezultatelor economice. De asemenea, activitatea de achiziţii publice desfăşurată la nivelul CNLR contravine tuturor principiilor bunei gestiuni financiare, încălcarea principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate reprezentând o stare de fapt".
Interesant este faptul că şi raportul pentru anul 2010 atrăgea atenţia asupra unor prejudicii importante aduse Loteriei. Astfel, Curtea de Conturi a constatat la Loteria Română pentru 2010 prejudicii de 89,79 milioane de lei, jumătate din sumă provenind dintr-un contract încheiat cu Shelter Security.
Curtea de Conturi sesizează şi în actualul raport contractele de prestări servicii încheiate în 2011, de peste 21 milioane de lei, cu SC Compania de Pază Shelter Security SRL, pentru servicii de pază, supraveghere obiective, achiziţia serviciilor de monitorizare, intervenţie şi mentenanţă la nivel naţional.
Raportul precizează că CNLR nu a prevăzut în documentaţiile de atribuire cerinţe minime de calificare prin care ofertanţii să demonstreze că au capacitatea tehnică şi profesională pentru a presta serviciile cerute. Curtea de Conturi mai spune că SC Compania de Pază Shelter Security SRL nici nu avea posibilitatea să dovedească capacitatea tehnică, întrucât a subcontractat cea mai mare parte a serviciilor.
În plus, deşi într-unul din contracte numărul de posturi solicitate în caietul de sarcini a fost diminuat, valoarea estimată a contractului nu a fost micşorată, rămânând nemodificată, la 12,6 milioane de lei, pe o perioadă de patru ani, mai susţine Raportul.
Anul trecut, Dan Alexandru Ghiţă, director general şi preşedinte al Loteriei Române, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia se menţine la cota de avarie, subliniind că, în anii trecuţi, compania a încheiat contracte "mult supraevaluate" şi în dezavantajul statului cu diverşi furnizori de echipamente şi servicii.
• Achiziţii de echipamente IT, mai scumpe cu 428%
Loteria Română a încheiat în 2011 un contract furnizare de produse, în valoare de 16.814 mii lei, cu SC SVF Management Prod Serv SRL, lider în asocierea cu SC Industrial Computer Group SRL, pentru achiziţia de echipamente IT constând în sistemul Data Center şi Disaster Recovery.
Raportul Curţii de Conturi menţionează: "Urmare a unor operaţiuni ilegale înregistrate în circuitul tranzacţiilor efectuate prin intermediul unor societăţi interpuse, s-a constatat faptul că CNLR a plătit pentru echipamentele achiziţionate cu 428% mai mult faţă de valoarea reală a produselor, compania fiind astfel prejudiciată cu suma de 15.978 mii lei".
Raportul mai spune că, în ciuda faptului că nu exista un studiu de fezabilitate care să stea la baza fundamentării necesităţii şi oportunităţii implementării sistemului Data Center şi a sistemului Disaster Recovery, achiziţia acestora a fost prevăzută în Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011, prin Planul de investiţii.
În opinia reprezentanţilor Curţii de Conturi, CN Loteria Română a indus în eroare ofertanţii cu privire la data limită de depunere a ofertelor, cu scopul de a restricţiona participarea la licitaţie şi a favoriza SC SVF Management Prod Serv SRL, singura societate care a depus oferta înainte de data limită reală de depunere a ofertelor.
Raportul precizează: "Cu toate că documentele prezentate la licitaţie nu au fost conforme cu documentaţia de atribuire, CNLR a acceptat oferta SC SVF Management Prod Serv SRL, în asociere cu SC Industrial Computer Group SRL şi a declarat-o câştigătoare;
În condiţiile în care contractul era lovit de nulitate, fapt constatat şi de către Curtea de Apel Bucureşti, CNLR a derulat acest contract cu o celeritate care poate fi justificată numai prin intenţia direcţionării licitaţiei către SC SVF Management Prod Serv SRL".
• Echipamente şi servicii la o valoare mai mare cu 244,71%
Loteria Română (CNLR) a încheiat, tot în 2011, un contract de prestări servicii, în valoare de 57.382 mii lei fără TVA, cu Grupul Industrial GIR SA, lider în asocierea cu Vodafone România SA, pentru achiziţia unui sistem de comunicaţii.
Curtea de Conturi arată că Loteria Română a majorat în mod nejustificat valoarea estimată a investiţiei cu 50%, respectiv cu suma de 4.048.691 euro, de la valoarea estimată în studiul de fezabilitate de 8.160.245 euro la valoarea de 12.208.936 euro. În plus, CNLR nu a justificat necesitatea suplimentării atât a serviciilor solicitate, cât şi a numărului de locaţii în care se vor furniza serviciile (în creştere cu 89,4%, de la 1.118 locaţii la 2.160 locaţii). Raportul Curţii de Conturi mai precizează că Loteria Română a utilizat în mod deliberat un curs valutar supraesvaluat: "Procedând în acest mod, CNLR a majorat artificial cu suma de 4.975 mii lei valoarea estimată a investiţiei, cu scopul vădit de a supraevalua valoarea contractului care urma să fie atribuit.
În condiţiile în care în documentaţia de atribuire numărul de locaţii în care urmau să se furnizeze serviciile de comunicaţii a fost diminuat cu 47,1% faţă de cel prevăzut în nota de fundamentare, valoarea estimată a investiţiei în sumă de 57.382 mii lei aferentă serviciilor solicitate nu a fost diminuată corespunzător.
În documentaţia de atribuire nu au fost solicitate preţurile echipamentelor de comunicaţii, cu intenţia de a nu putea fi ofertate şi evaluate din punct de vedere financiar în cadrul procedurii de licitaţie;
Având în vedere faptul că sistemul de comunicaţii cuprindea echipamente proprii, respectiv componente hardware, acestea nu trebuiau incluse în preţul serviciilor, întrucât reprezintă mijloace fixe care au o valoare determinată".
Raportul susţine că CNLR a declarat câştigătoare oferta depusă de către asocierea GIR - Vodafone la valoarea estimată la fundamentarea achiziţiei, respectiv la valoarea de 57.382 mii lei, în condiţiile în care oferta evaluată de către comisia de evaluare, pe baza preţurilor propuse de către ofertant, a fost în sumă de 49.852 mii lei: "Procedând astfel, CNLR a majorat în mod nelegal valoarea ofertei asocierii GIR - Vodafone, conducând la creşterea valorii contractului cu suma de 7.530 mii lei. (...) Până la data de 18.06.2012, CNLR a achiziţionat echipamente şi servicii la o valoare mai mare cu 244,71%, respectiv suma de 11.446 mii lei cu TVA, faţă de valoarea la care au fost achiziţionate de SC Grupul Industrial GIR SA de la societăţile furnizoare".
• Birotică, la preţuri mai mari cu 552,53%
Loteria Română a încheiat un acord, în valoare de 4.592 mii lei fără TVA, cu SC Euroco Partner Industry SRL, lider în asocierea cu SC Top Edge Engineering SRL, pentru achiziţia de echipamente de birotică şi servicii de service.
Raportul Curţii de Conturi spune că propunerea financiară depusă de SC Euroco Partner Industry SRL a fost acceptată de către comisia de evaluare a CNLR, în condiţiile în care aceasta conţinea şi costuri neprevăzute în documentaţia de atribuire.
În plus, Curtea de Conturi spune că Loteria a efectuat plăţi nelegale către SC Euroco Partner Industry SRL în sumă totală de 1.425 mii lei plus TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor care nu au fost solicitate prin documentaţia de atribuire şi nu au fost incluse în preţul contractelor.
Raportul precizează: "CNLR a achiziţionat servicii la preţuri mai mari cu 552,53% faţă de preţurile cu care au fost achiziţionate de SC Euroco Partner Industry SRL de la SC Xerox (România) Echipamente şi Servicii SA. SC Euroco Partner Industry SRL a furnizat către CNLR un număr de 58 echipamente la preţuri cu 255,20% mai mari decât preţurile cu care au fost achiziţionate de la SC Top Edge Engineering SRL. În condiţiile în care atribuirea contractului s-a realizat de către CNLR prin nerespectarea prevederilor legale, iar SC Euroco Partner Industry SRL a fost un intermediar între CNLR şi cele două societăţi care au furnizat în fapt echipamentele şi serviciile, SC Top Edge Engineering SRL şi respectiv SC Xerox (România) Echipamente şi Servicii SA, CNLR a fost prejudiciată cu suma de 3.952 mii lei cu TVA".
• "Oferta Concas a fost acceptată, deşi avea neconformităţi"
Contractul CNLR - Concas Buzău, pentru executarea lucrărilor de consolidare, recompartimentare şi recondiţionare a spaţiului din Calea Victoriei nr. 9, sector 3, Bucureşti, a avut o valoare de 7.943 mii lei. Raportul Curţii de Conturi spune că în documentaţia de atribuire au fost impuse condiţii abuzive prin care ofertanţii erau descalificaţi, limitând participarea la procedura de atribuire: "Oferta SC Concas SA Buzău a fost acceptată cu toate că prezenta, în mod evident, neconformităţi faţă de condiţiile cerute prin documentaţia de atribuire".
Pentru lucrările executate, CNLR SA a achitat necuvenit, în opinia reprezentanţilor Curţii de Conturi, la SC Concas SA Buzău suma totală de 110 mii lei.
Raportul precizează: "Referitor la Contractul de execuţie lucrări nr. 411/2010, în valoare de 2.094 mii lei fără TVA, încheiat între CNLR şi SC Concas SA Buzău, având în vedere faptul că prin încheierea unui nou contract, valoarea cumulată a contractelor anterioare încheiate cu SC Concas SA Buzău ar fi depăşit procentul de 50% din valoarea contractului iniţial, CNLR a eludat aplicarea prevederilor cu privire la procedura de atribuire legală, invocând prevederi care nu erau aplicabile procedurii selectate, în scopul organizării unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare".
•
Denaturarea sistematică a situaţiilor financiare anuale, cu scopul influenţării rezultatelor exerciţiilor financiare:
- nereflectarea în evidenţa contabilă a exerciţiului curent a unor cheltuieli, în sumă totală de 114.949 mii lei, reprezentând sume achitate de CNLR în baza unor sentinţe judecătoreşti, considerate în mod eronat a fi erori sau omisiuni;
- nerespectarea prevederilor contabile cu privire la înregistrarea, odată cu reluarea la venituri a unui provizion şi a cheltuielii aferente pentru care a fost constituit provizionul, astfel încât să nu fie influenţat rezultatul exerciţiului;
- diminuarea impozitului pe profit, aferent exerciţiilor financiare 2009 - 2011, cu suma totală de 23.834 mii lei;
- diminuarea profitului net, înainte de repartizare, cu suma de 18.566 mii lei, 89.994 mii lei şi respectiv 38.727 mii lei, aferent exerciţiilor financiare 2009, 2010 şi respectiv 2011, prin efectuarea de înregistrări eronate, prin intermediul conturilor 1174 "Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile" şi 473 "Operaţiuni în curs de clarificare";
- efectuarea de înregistrări eronate în evidenţa contabilă pentru a raporta, în mod nereal, încadrarea în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, avizat de Ministerul Finanţelor Publice şi aprobat prin hotărâre de Guvern;
- nerespectarea prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu privire la înregistrarea cheltuielilor la momentul efectuării lor.