RASDAQ Acţiunile "Albalact" s-au scumpit cu aproape 3%

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 martie 2010

Acţiunile "Albalact" s-au scumpit cu aproape 3%

Titlurile producătorului de lactate "Albalact" Alba Iulia (simbol ALBZ) s-au apreciat, ieri, cu 2,95%,la 0,383 lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 669.297 de lei. În total, au fost schimbate, ieri, 1,74 milioane de acţiuni ALBZ, la preţuri cuprinse între 0,376 lei şi 0,39 de lei/acţiune.

Pe 4 martie, aproximativ 1,66% din capitalul social al companiei a fost trasferat, ieri, pe piaţa Rasdaq, prin intermediul unei tranzacţii speciale prin care Petre Raul Ciurtin, preşedintele "Albalact" a vândut din acţiunile deţinute la companie către Traian Simion, directorul societăţii.

Potrivit ultimelor raportări, Ciurtin Petru are o participaţie de 31,73% din capitalul social al emitentului, Ciurtin Petru-Raul deţine aproximativ 15% din acţiuni, iar "RC2 ( Cyprus) Limided" 25,44%, în timp ce restul de 26,16% din titluri sunt tranzacţionate liber pe Bursă de alţi acţionari.

Acţiunile companiei "Prospecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) au fost, din nou ieri, printre cele mai tranzacţionate titlurile de pe piaţa Rasdaq, generând o lichiditate de 494.199 de lei. În total, au fost schimbate, ieri, 1,89 de milioane de acţiuni PRSN, la preţuri cuprinse între 0,254 de lei şi 0,268 lei/acţiune. Cotaţia de referinţă a coborât cu 0,76%, la 0,261 lei/acţiune.

Compania are un capital social de 71,8 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Potrivit ultimelor raportări, "Tender" SA controlează aproximativ 59% din companie, deţinerea sa fiind diminuată cu 7,14% în urma tranzacţiilor speciale de vineri şi vânzărilor aproape zilnice de la începutul anului.

Societatea de investiţii financiare "Muntenia" are o participaţie de 11,86% la emitent. Fondul olandez MEI este raportat cu o deţinere de 6,15% din companie.

Valoarea tranzacţiilor perfectat, ieri, pe segmentul Rasdaq, a fost de 2,4 milioane de lei.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb