În cadrul şedinţei de ieri au fost transferate două pachete cu acţiuni "Sumel Electromureş" Tîrgu Mureş (SUEL), reprezentînd 35% din capitalul social al emitentului. Valoarea celor două tranzacţii s-a ridicat la 1,2 miliarde de lei, respectiv 11% din totalul categoriei de bază. Compania fabrică maşini unelte şi are un capital social de 4,34 miliarde de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 25.000 lei. Acţionari semificativi sînt persoanele fizice Alexandru Murgu şi Ioan Horja, care deţin fiecare 35% din titluri. O participaţie importantă, de 30,78%, o are şi SIF "Oltenia". Acţiunile SUEL au avut o lichiditate redusă în ultimul an, iar maximul a fost atins în decembrie 2004, la valoarea de 26.000 lei/acţiune. De atunci cotaţia a scăzut, transferurile de ieri fiind perfectate la preţul unic de 21.000 lei/acţiune, mai mic cu 8,7% decît cel din şedinţa anterioară. Compania se află în ofertă publică de vînzare.
Cea mai mare valoare de tranzacţionare la categoria de bază a fost realizată cu titlurile "Argos" Cluj (ARGO) şi s-a ridicat la 3,15 miliarde de lei, respectiv 30% din totalul categoriei. Pachetul transferat la un preţ de 180.000 lei/acţiune reprezintă 5% capitalul social al "Argos". Societatea are un capital social de 7,89 miliarde de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 25.000 lei. Acţionarul majoritar al companiei este "PAS", care deţine 60% din titluri.
Cu acţiunile "Ductil" Buzău (DUCL) au avut loc 35 de tranzacţii la preţuri cuprinse între 5.900 şi 7.000 lei/acţiune. Cele peste 230.000 titluri tranzacţionate au însumat 13% din totalul categoriei şi s-au ridicat la 1,4 miliarde de lei. Titlurile DUCL au atins în septembrie maximul ultimului an, de 11.000 lei/acţiune, iar de atunci cotaţia s-a depreciat. Acţionarul majoritar al societăţii, "FRO", deţine 70,86% din titluri. "Ductil" a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 1.144 miliarde de lei, mai mare cu 27% decît în anul precedent. Profitul net a înregistrat o creştere de 3 miliarde de lei, ajungînd la 168 miliarde de lei. Compania are un capital social de 183 miliarde de lei divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 1.000 lei.
Cel mai lichid emitent din cadrul primei categorii a rămas şi ieri "Braiconf" Brăila (BRCR). Valoarea tranzacţiilor realizate cu titlurile producătorului de îmbrăcăminte s-a ridicat la 1,4 miliarde de lei, reprezentînd 85% din totalul categoriei. Compania a fost caracterizată de brokeri ca fiind una dintre cele mai lichide de pe Rasdaq. Cu titlurile ei au fost perfectate pînă în prezent peste 10.000 de transferuri cu o valoare totală de 484 miliarde de lei. Compania nu are un acţionar semificativ, cea mai mare deţinere avînd-o "Romanian Reconstruction" Ltd cu 7,79% din titluri. Acţiunile BRCR au atins maximul ultimelor 12 luni în februarie, cînd cotaţia a ajuns la 113.000 lei/acţiune. De atunci cursul acţiunilor BRCR s-a înscris pe un trend descendent, transferurile de ieri fiind realizate la 56.000 lei/acţiune.
Acţiunile "Elpreco" Craiova (ELPS) se menţin în atenţia cumpăratorilor. Ieri au fost încheiate nouă tranzacţii cu o valoare totală de 190 milioane de lei. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri 594 miliarde de lei, mai mare cu 321% decît în 2003. Profitul net obţinut în 2004 s-a ridicat la 55 miliarde de lei, comparativ cu 44 miliarde de lei în anul precedent.