RASDAQ Titlurile "Armax" au pierdut, vineri, 2,70%

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 iunie 2011

Titlurile "Armax" au pierdut, vineri, 2,70%

Acţiunile societăţii "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) au fost, vineri, printre cele mai lichide, înregistrând transferuri de 35.453 lei. În total au fost tranzacţionate 263.500 de acţiuni, reprezentând 0,04% din capitalul social al companiei. Titlurile ARAX au închis la preţul de 0,1333 lei/titlu, în scădere cu 2,70%, faţă de şedinţa anterioară.

Titlurile "Prospecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) au generat, vineri, un rulaj de 25.668 lei. Cele 109.400 de acţiuni tranzacţionate vineri au închis la preţul de 0,2345 lei/titlu, în creştere cu 0,94%, faţă de şedinţa anterioară.

Pe locul al treilea în topul lichidităţii s-a situat societatea "Practic" Bucureşti (simbol PRBU). Valoarea transferurilor a fost de 22.708 lei. Cele 180 de acţiuni tranzacţionate vi-neri au închis la preţul de 127 lei/titlu, în creştere cu 2,41%, faţă de şedinţa anterioară.

Tranzacţiile încheiate, vineri, pe piaţa Rasdaq au totalizat 299.476 lei.

Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a pierdut, vineri, 0,10%, depreciindu-se la 1.653 puncte. Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor pe piaţă de la categoria întâi, a câştigat 2,08%, apreciindu-se la 1.343 puncte. Indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a pierdut 7,88%, depreciindu-se la 2.911 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb