Începând din data de 16.10.2015, linia turistică Bucharest City Tour va fi suspendată, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile din perioada sezonului rece, improprii desfăşurării transportului cu autobuze supraetajate, potrivit unui comunicat RATB.
Numărul turiştilor care au călătorit cu autobuzele Bucharest City Tour, în perioada 15.05.2015 - 13.10.2015, a fost de 42.757, iar suma încasată din vânzarea titlurilor de călătorie a fost în cuantum de 1.005.370 lei, precizează sursa citată.
Comparativ cu sezonul anterior 2014, anul acesta s-a înregistrat o creştere a mediei lunare a numărului de călători cu 16% (de la 7.372 clienţi/lună în 2014 la 8.551 clienţi/lună în 2015).
Pe linia turistică Bucharest City Tour, copiii cu vârsta sub 7 ani au beneficiat şi anul acesta de gratuitate.