Răzvan Găvăneanu a intrat în CA al SIF Transilvania

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 noiembrie 2012

Răzvan Găvăneanu, unul dintre acţionarii importanţi ai SIF Transilvania (SIF3), a fost numit vineri membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii financiare, pe un loc eliberat în urma demisiei unuia dintre adminstratori.

Găvăneanu ar urma să preia mandatul la 1 decembrie, în aceeaşi zi urmând să îşi producă efectele şi demisia lui Valentin Raţă din CA, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de SIF Transilvania Bursei de Valori Bucureşti (BVB), anunţă Mediafax.

Numirea lui Găvăneanu trebuie să fie avizată şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), iar mandatul său va fi valabil până la prima AGA, când ar putea primi un nou mandat sau va fi înlocuit.

Răzvan Găvăneanu este fiul omului de afaceri Corneliu Găvăneanu, care are în proprietate Metaltrade şi porturile Docuri şi Bazinul Nou din Galaţi.

Răzvan Găvăneanu este unul dintre acţionarii importanţi ai SIF Transilvania şi deţine aproximativ 2% - 3% din acţiuni, potrivit unor surse din piaţa de capital.

Preşedintele CA şi directorul general al SIF Transilvania, Mihai Fercală, a declarat că Găvăneanu este angajat la SIF Transilvania din această vară, fiind expert financiar în cadrul departamentului de tranzacţionare.

Totodată, el a menţionat că SIF Transilvania nu are investiţii în nicio firmă controlată de familia Găvăneanu.

Mandatul Consiliului de Administraţie al SIF Transilvania va expira în primăvara anului viitor, astfel că acţionarii ar urma să aleagă administratorii în AGA de bilanţ, care de regulă are loc în luna aprilie.

Găvăneanu îl va înlocui în CA pe Valentin Raţă, care a fost administrator al SIF Transilvania încă din 2001.

Aceasta este a treia schimbare în conducerea unei SIF realizată în acest an, după ce în luna iulie a fost schimbat Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia, iar la finele lunii octombrie Ioan Cuzman a anunţat că de la 1 decembrie se va retrage din funcţia de preşedinte CA - director general al SIF Banat-Crişana.

Dacă în cazul SIF Muntenia, disputa dintre Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor şi Muntenia Invest pentru revocarea administratorului a ajuns în instanţă, în cazul SIF Banat-Crişana schimbarea se realizează fără efecte vizibile în exterior.

Schimbările în conducerile celor cinci SIF-uri au devenit aproape inevitabile după majorarea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din capital, astfel că investitorii pot avea un cuvânt mai greu în AGA.

SIF Transilvania (SIF3) a obţinut în luna octombrie un câştig de 25,1 milioane lei, vânzând o parte din participaţii, astfel că profitul din primele zece luni a urcat la 221 milioane lei (49,7 milioane euro), depăşind deja câştigul record de anul trecut, de 207,7 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb