Reacţii nepotrivite

Latinii obişnuiau să spună că "prin dezbinare se ruinează şi cele mai măreţe lucruri". Disensiunile cu vag iz ideologic au atins o astfel de intensitate încât nu mai există limite de depăşit. Disproporţia reacţiilor, mai mult sau mai puţin jucată, accentuează starea de incertitudine. Încet ruina cuprinde totul fără a băga de seamă. Dar mai întâi se degradează principiile, mai apoi limba prin care acestea sunt transmise, pentru ca în final să fie antrenate de cutremur toate structurile sociale. Când în numele luptei antidiscriminare principiul sacrosant al inviolabilităţii spaţiului privat este desconsiderat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, când în numele apărării libertăţii de expresie Clubul Român de Presă ignoră principiile deontologiei profesionale ceva foarte grav se întâmplă. Iar Traian Băsescu e ocazia, iar nu cauza acestor alunecări spre reducţionism sau radicalism.

Derapajele comportamentale şi de limbaj ale preşedintelui Băsescu sunt deja de notorietate şi nu au nici o scuză. Un om politic este obligat să se controleze permanent. Dar totodată un om politic are şi dreptul, ca orice altă fiinţă umană, la protecţia spaţiului său privat. Votul covârşitor în favoarea lui Băsescu la referendumul din 19 mai a delegitimat critica partidelor antiprezidenţiale. În aceste circumstanţe noi presiunea mediatică a grupurilor de presă şi jurnaliştilor care s-au evidenţiat printr-o făţişă atitudine antiprezidenţială a crescut, iar incidentul de la supermarket a fost supralicitat. Ori, nu poţi răspunde unei necuviinţe cu o acţiune nepotrivită. E clar însă că ceva dincolo de ordinea firească a lucrurilor s-a întâmplat dacă un text deontologic fundamental, Declaraţia obligaţiilor şi drepturilor jurnaliştilor europeni, sau precedente ale Curţii europene a drepturilor omului sunt neglijate. În articolul 4 al declaraţiei citate mai sus se prevede că "nu pot fi utilizate metode neloiale pentru a obţine informaţii, fotografii sau documente", iar în articolul următor se instituie "obligaţia de a respecta viaţa privată a persoanei". Un stereotip lingvistic care nu are automat conotaţii etnice, câtă vreme persoana vizată nu aparţine etniei rome şi nici formula incriminată nu îi era adresat direct, a devenit un argument pentru atenţionarea preşedintelui ţării pentru proferarea unor expresii rasiste. Căci "ţigan" conform DEX poate însemna şi "persoană cu apucături rele", iar "împuţit" nu poate fi echivalat doar "murdar" ci şi cu "viciat". Iar adevărul a fost serios viciat în acest caz din pricina abuzului exagerat de politică.

Reacţia inadecvată a lui Băsescu nu e un accident românesc. Iar efectele perverse pe care astfel de cazuri le provoacă ar trebui să conducă la mai multă moderaţie. În politica europeană sau internaţională există numeroase situaţii asemănătoare. Un exemplu relativ recent care a contribuit prin reacţia disproporţionată la relansarea politică a lui Sarkozy s-a produs în "înflăcărata" toamnă a anului 2005. Pe 26 octombrie 2005 Nicolas Sarkozy, ministru de interne pe atunci, făcea o vizită nocturnă într-un cartier defavorizat din Argenteuil, oraş din apropierea Parisului, în care grupuri de tineri proveniţi din familii de imigranţi incendiau maşini. Deşi fiul de imigrant maghiar, Sarkoyz a fost surprins de camerele de televiziune apostrofând nişte imigranţi că sunt solidari cu "cette bande de racailles" (această bandă de canalii). Folosirea cuvântului "racaille" a suscitat o vie polemică în presă. Pentru că "racaille" este un termen peiorativ prin care sunt denigrate persoane sau categorii sociale considerate la limita delincvenţei. În această afacere, Sarkozy făcea afirmaţia în plin spaţiu public, spre deosebire de Băsescu care o făcea în spaţiul privat. Dar ca şi în cazul "măi animalule" a lui Iliescu, Sarkozy a fost mai degrabă favorizat de reacţia disproporţionată a mediilor de stânga, ceea ce i-a consolidat postura de prezidenţiabil. Iar la alegerile prezidenţiale franceze de acum trei săptămâni tema imigraţiei, ca şi securitatea cetăţenilor a făcut diferenţa.