Redevenţe pentru exploatarea Epocii de aur

"Cu transpiraţia şiroind pe feţe, într-o sală mult prea mică pentru o licitaţie aşa de mare, oamenii s-au înghesuit nu numai să vadă, ci să şi cumpere bunurile ce au aparţinut celor ce au fost, timp de 24 de ani, stăpânii Româ-niei: Elena şi Nicolae Ceau-şes-cu." Astfel descriam, în ediţia BURSA din 13 august 1999, tot vinerea, ca şi acum şi dintotdeauna, prima licitaţie de obiecte ce au aparţinut familiei Ceauşescu. Desigur, nu era vorba de rujurile ei începute sau ciorapii lui folosiţi foarte puţin ci, în principal, de cadouri sau alte obiecte importante care au fost revărsate în contul celor doi în sfertul de veac în care au domnit absolut. Înainte de 1989, aceste cadouri, multe kitsch scârbos, multe interesante, mai ales cele venite din coclauri exotice pe unde ne-a reprezentat Ceauşescu, erau expuse la Muzeul de istorie, în săli ce ocoleau Tezaurul şi Columna altfel ocupau cam tot spaţiul. Li s-au adăugat inclusiv maşini şi ambarcaţiuni mici, de apă dulce.

Ideea apăruse mai demult, dispăruseră multe dintre cadouri, altele fuseseră date mai organizat dar cu toptanul în diferite scopuri de utilizare, dar mai rămăseseră tot felul de chestii, contabilizate pe liste lungi. Guvernul se pronunţase pentru vânzare publică în 1991, 1996 şi 1997, dar nu se mişcase nimic. Baza legală pornea de la decizia de confis-care emisă de tribunalul tragi-comic de la Târgovişte, din decembrie 1989. Bunurile erau diverse, de la vile la şepci proletare, trecând prin picturi de patrimoniu şi aproape nimic nu fusese cumpărat din indemnizaţia de preşedinte al României şi geniu al Carpaţilor. Erau alte vremuri, nu vorbeai oricum de Şefu', acum s-a dus totul, mai ales de când s-au adunat "huliganii" prima dată în Piaţa Universităţii, în 21 decembrie 1989.

La 29 iunie 1999, apare în "Monitorul Oficial" Ordonanţa de urgenţă privind valorificarea şi transmiterea, fără plată, a unor bunuri confiscate şi a unor bunuri provenite din cadouri, devenite proprietate privată a statului, aflate în administrarea şi, respectiv, în custodia Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". Un titlu stufos, care face volute şi răspunde unor necesităţi. Textul, în schimb, nu este foarte lung şi nicăieri nu vei afla numele Ceauşescu. Important este că situaţia a fost deblocată iar licitaţiile au putut fi organizate inclusiv pe 11 august 1999, ziua anunţată şi aşteptată a ves-titei Eclipse de Soare.

Pentru organizarea superlicitaţiei se pare că au fost contactate şi vedetele londoneze ale licitaţiilor de artă, Christie's şi Sotheby's, dar ele, fiţoase, nu s-au grăbit să dea cu ciocanul după hainele degrabă executaţilor. Între timp apăruse şi la noi o casă de licitaţii de artă cu activitate susţinută, constantă, periodică. Aşadar, prima vânzare de bunuri Ceauşescu s-a ţinut la palatul din strada Primăverii, în august 1999, şi a fost condusă de cel care ţinea ciocănelul şi la Alis, impenetrabilul Nicolae Ghimeş. Panourile şi tehnica Alis erau în sală iar afară, pe gardul bine păzit al palatului, un banner ne anunţa că acum locuieşte acolo "Licitaţia bunurilor lui Nicolae şi Elena Ceauşescu". Să îl mai autocităm niţel pe cronicar: "Au urmat, într-o defilare care a durat aproape cinci ore şi a însumat mai mult de cinci miliarde de lei, un şir nesfârşit de vase tip Galle, ceasuri, oglinzi, bibelouri, tacâmuri şi servicii de masă". Mai povesteam că foarte licitat a fost "un foarte frumos covor persan original, cu o ţesătură foarte fină, al cărui preţ a plecat din start de la 7 milioane de lei, adică aproape dublul celui de catalog (3,975 milioane)". Şi l-au disputat vreo şase ofertanţi, unul dintre ei, câştigătorul, stând ostentativ cu numărul permanent erect, semn că el taie automat orice ofertă. Ca spectacol era frumos, ca eficienţă şi tactică personală era o catastrofă. L-am identificat, desigur, pe celebrul caricaturist român din SUA, Eugen Mihăescu, ce fusese consilier al preşedintelui Iliescu şi urma să devină, nu aveam habar atunci, senator, ba chiar şi euro-observator. A licitat cu numărul 130 şi tot cu atâtea milioa-ne a cumpărat covorul cu care a plecat pe umăr, urmat de blitzuri, camere şi jurnalişti. Cu totul au fost cinci licitaţii cu obiecte ce au aparţinut Ceauşeştilor: în august, pe Primăverii, în octombrie, la Sala Palatului, una slabă de tot în noiembrie la Sinaia, şi, din nou, în decembrie 1999, la Sala Palatului. Ultima, a V-a, s-a desfăşurat în martie-aprilie 2000. S-a tras tare să nu se intre în mileniul următor cu bagajele Ceauşeştilor pe cap, astfel că obiectele lor s-au vândut şi la un fel de tonetă în holul Sălii Palatului, iar în decembrie 2000 oferta a putut fi cumpărată şi pe internet, ceea ce era o mare evoluţie. Aceste licitaţii au constituit momentul de glorie al şepcilor stil proletar din care Ceauşescu avea un stoc remarcabil. S-au epuizat primele dar n-am văzut pe nimeni să le şi poarte.

În zilele noastre ne apare ca fiind foarte ghiduşă ideea Artmark de a ţine o vânzare de Ceauşescu şi comunist memorabilia chiar de ziua de naştere a dictatorului, cea sărbătorită la dimensiuni interstelare în Româ-nia ceauşistă, la cote din ce în ce mai greu de suportat, chit că nu aveam decât două ore de televiziune alba-neagra. Dar total de neînţeles şi greu de acceptat este lipirea vânzării de insigne şi poze comunist- ceauşiste la o licitaţie de artă avangardă care ar fi strălucit singură într-un eveniment aparte, special, reparatoriu pentru marii avangardişti români ce ţin istoria artei.

Câteva dintre ofertele licitaţiei Epocii de aur organizată de Artmark au certificate care atestă faptul că au aparţinut Ceauşeştilor, inclusiv că au figurat într-una din cele 5 licitaţii, în principal în prima şi a doua. Astfel, ceea ce ar trebui să fie, conform des-crierii, blana din şase piei de pui de tigru este un fel de amestec din două poziţii ale listei de vânzări de atunci, pentru că nu exista catalog cu poze, ori este "blană tigru spate lucrată din 6 bucăţi", estimate la vreo 11 milioane de atunci, ori "blănuri tigru mici", de 5,7 milioane, cuvântul pui neapărând nicăieri în oferta originală din 1999, fiind puţin probabil ca sălbaticii africani să omoare pui de tigru fie şi pentru Cârmaciul Româ-niei, care promitea, înainte de 1989, să ducă şi el nava în port, portul comunismului victorios. Iar leopardul era, în 1999, la 14 milioane. Pentru comparaţie, dolarul era cam 17 mii de lei.

De fapt, catalogul licitaţiei este elaborat într-o manieră stranie, exterioară fenomenului care a chinuit destul de mult istoria românilor. Astfel, la o primă vedere, din catalog aflăm că Jean David, un pictor bucureştean puţin cunoscut ar fi murit în 1933, la doar 25 de ani, când el de fapt a murit în 1993, în Israel, la numai 85. Nici Petre Grant nu a fost fratele lui Nicolae Grant sau al Podului Grant. Iar pictura cu brigadierul şi vagonetele de Grigore Manea nu are cum să fie şi nici nu este de pe mult mai larga Vale a Oltului, munca voluntară şi eroică născându-se pe Valea Jiului, între Bumbeşti şi Livezeni. Există cântece! Şi nici ziua de 1 Mai nu a fost marcată pentru prima dată în 1889. La 1 mai 1889, un congres de profil ţinut la Paris decidea ca, în 1890, 1 Mai să fie sărbătorit în cinstea evenimentelor din 1886 din America, când muncitorii se luptaseră cu poliţia, lăsându-se cu victime. La noi s-a sărbătorit mult mai târziu aceas-tă zi. În 1989 era altă aniversare, una personală, a Ceauşeştilor: 50 de ani de la într-adevăr o mare demonstraţie de 1 Mai în Bucureşti, ulterior cuplului de dictatori, în cazul lor, soţ şi soţie, li s-a construit un rol de-a dreptul fabulos. Atunci, ca şi acum, propaganda făcea minuni şi nici Facebook nu exista.

Eronată este şi informaţia că "Haiducul Adam Neamţu a fost unul dintre puţinii eroi de benzi desenate din România regimului comunist". Tipul şi cartea îmi sunt total necunoscuţi, în schimb ce ziceţi de haiducul Minitehnicus sau haiducii care umpleau revistele Cutezătorii, Luminiţa, Arici Pogonici. Mi-am savurat adolescenţa în Craiova, clar capitala consacrată şi recunoscută a haiducilor BD, care acum scot enciclopedii de BD, prefaţate de un fost ministru de externe, profesorul universitar de istorie haiducul Adrian Cioroianu, evident, craiovean, plus luni întregi de muzee pline şi evenimente dedicate, chiar vara asta, benzilor desenate. În materie de logică, trecem la revelaţii constatarea de catalog că un covor, numit Ceauşescu-Pace "Fusese creat atât pentru omagierea conducătorului absolut al României, cât şi pentru a decora spaţiile generoase ale Casei Poporului".