Reglări de conturi

Faptele rămîn fapte! Un înalt reprezentant diplomatic, ambasadorul Rusiei la Ankara, a fost împuşcat mortal în timpul acţiunii publice la care participa. La Berlin, secvenţa tragică de pe faleza de la Nisa, de la Ziua naţională a Franţei, a fost repetată în decor de Crăciun. Singura diferenţă: numărul mult mai redus al victimelor care au decedat. Interpretările faptelor şi eventuala legătură dintre ele, însă, nu sunt uşor de pătruns. E simplu să spui "acţiuni teroriste"! Pentru media de larg consum, ori pentru poziţionarea politică, poate, este suficient. Pentru descifrarea realităţilor din spatele acestor acţiuni, însă, este nu doar insuficient. Este, pur şi simplu, fals. Ce se întîmplă, aşadar?

Acţiunile letale care vizează direct diplomaţii de rang înalt, mai ales pe cei ai unor state de importanţa Rusiei, nu fac parte din "repertoriul" favorit al nici unei organizaţii cu scop terorist. Costă mult, efectul "în favoarea cauzei" este aproape inexistent iar, post factum, represaliile devin inevitabile şi extinse. Asemenea ţinte, deosebit de dificile, sunt alese doar pentru reglări de conturi şi trimiterea unor "mesaje" cît se poate de apăsate, între organizaţii capabile să desfăşoare vaste şi complexe operaţiunii speciale, între care există o veche şi încărcată istorie de concurenţă şi conflict. De ce ambasadorul Rusiei? Este mai transparent decît ar dori regimul de la Ankara. Cel care nu a făcut nici un secret din ajutorul important primit din partea Rusiei, constînd în principal din informaţii critice care au permis contracararea tentativei de înlăturare de la putere, pe calea unei lovituri militare de stat, a Preşedintelui Erdogan. Cu siguranţă, ambasadorul Karlov a fost o piesă importantă în jocul de informaţii care a decis soarta înfruntării, înainte chiar de a se trece la acţiunea directă. Mişcările ulterioare bruşte şi dezordonate ale lui Erdogan, sugestia unei posibile răsturnări strategice de alianţe între Washington şi Moscova, acomodarea rapidă a sprijinului logistic, de pe teritoriul Turciei, pentru acţiunile aeriene ale Rusiei în Siria şi alte elemente ale comportamentului liderului de la Ankara au trimis puternice unde de îngrijorare în întreaga societate a Turciei, mai ales în zonele şi instituţiile tradiţional legate de relaţiile cu Occidentul, care văd în dezvoltarea acestor relaţii singura soluţie cîştigătoare pentru viitor. Faptul că cel ales pentru îndeplinirea misiunii este membru activ al unei instituţii de securitate din Turcia confirmă această linie de interpretare. Miza importantă a mesajului devine încă şi mai evidentă, dacă ţinem cont de faptul că cel desemnat pentru misiune a ştiut din capul locului că nu va exista soluţie de ieşire. Cu alte cuvinte, a acceptat sacrificiul vieţii, ca parte a misiunii sale. Faptul că şi-a însoţit acţiunea de strigăte şi "lozinci" islamiste, mai degrabă ascunde decît relevă ceva despre motivaţia şi resorturile sale. Ascunderea urmelor care duc la cei care l-au controlat, cei care l-au instruit, pregătit şi care i-au facilitat accesul în aria critică este parte obligatorie a planificării şi realizării unei asemnenea operaţiuni. Este un motiv suplimentar pentru ca atacatorul să îşi asume una sau mai multe identităţi false şi să fie, ulterior, scos definitiv din scenă; exact ceea ce s-a şi întîmplat la Ankara. Pe de altă parte, forţele de securitate prezente la faţa locului, cele care au reacţionat după deschiderea focului de către atacator, nu trag la întîmplare şi nici "din instinct", ci au ca obiectiv principal incapacitarea imediată a agresorului, nu uciderea lui. "Mesajul" asasinatului de la Ankara nu este însă destinat doar liderilor de la Kremlin, ci şi actualelor autorităţi turce. Iar, acest mesaj creează probleme importante. El confirmă, într-un mod brutal, că uriaşa operaţiune de "curăţire" pe care o întreprind autorităţile şi care a vizat instituţiile de forţă ale statului, concomitent cu largi categorii de cetăţeni, intelectuali şi grupuri ale clasei de mijloc din instituţiile educaţionale, de media, din justiţie şi alte segmente sociale din Turcia, puternic legate de relaţiile cu Occidentul, este departe de a fi un succes. Este un mesaj care spune că organizarea forţelor de rezistenţă se poate face chiar în sînul nou epuratelor instituţii de securitate ale statului. Pe scurt, Erdogan şi echipa lui nu controlează totul, ba chiar nu controlează puncte critice ale sistemului. La limită, mesajul sugerează că actuala cale a autorităţilor preşedintelui Erdogan poate determina o radicalizare a rezistenţei în Turcia, iremediabil splitată social, radicalizare care va destabiliza şi mai puternic regimul iar, la limită, poate împinge spre prăpastia unui cvasi-război civil.

Bine, dar la Berlin este totuşi acţiune teroristă, nu? NU! Omorîrea fără discriminare a civililor folosind mijloace improvizate, un mijloc de transport de mare tonaj, este departe de logica şi efectele unei acţiuni teroriste. Nu creează teroare în sînul autorităţilor, ci doar panică de moment în rîndurile celor aflaţi la faţa locului. Imediat, însă, creează indignarea întregii populaţii şi dorinţa de a vedea criminalii pedepsiţi. Ei, şi pe cei care i-au pregătit şi i-au determinat la asemenea acţiuni abominabile. Nu creează nici un fel de sentiment de "înţelegere" pentru cauza teroriştilor care, atît la Nisa, cît şi la Berlin, nu a fost în nici un fel afirmată. Şi atunci, pentru ce s-ar apuca cineva să organizeze asemenea masacre? La Nisa, mesajul "organizatorilor" a fost acela că instituţiile oficiale ale puterii sunt incapabile să prevină, sunt mult în urma celor care au iniţiativa unor asemenea activităţi, că nu deţin informaţiile critice care le-ar permite să contracareze cu succes tentativele viitoare, că bătălia este deschisă, departe de a fi decisă în favoarea instituţiilor oficiale ale statului. Cu alte cuvinte, că inamicul este viu, se mişcă în voie şi este capabil să îşi aleagă viitoarele lovituri fără să poată fi oprit din drum.

Este acelaşi lucru valabil şi pentru acţiunea de la Berlin? La prima vedere, da! Dar la a doua? La a doua, faţada începe să se fisureze şi apar semnele de întrebare. Mai ales dacă contextualizăm situaţia. Bătălia politică în Germania a fost deschisă, nu doar pentru viitorul mandat Merkel, ci şi pentru deciziile majore ale viitoarelor guvernări care vizează gestiunea problemelor create de acceptarea unei prezenţe masive pe teritoriul Germaniei a unor oameni, grupuri şi colectivităţi de emigranţi care împovărează bugetele locale şi pe cele ale instituţiilor de securitate, iar, în plus, creează un coş întreg de probleme sociale inexistente pînă acum şi pe care o bună parte din populaţia Germaniei nu crede că trebuie să le ia în spinare, doar pentru a-i face pe plac Angelei Merkel. Acceptarea migraţiei masive şi necontrolate nu poate fi tratată doar în registrul "acţiunilor umanitare" aşa cum s-a încăpăţînat să convingă pe toată lumea, împotriva evidenţei, actualul Cancelar. Consecinţele sunt uriaşe, iar costurile, pe măsură! "Acţiunea camionul" ar putea fi, în acest context, o încercare de radicalizare a reacţiilor populaţiei şi un băţ bine înfipt în roata de la şareta electorală a Doamnei Merkel. De mai multă vreme, relaţia ei cu "serviciile" nu se derulează, nici pe departe, în termenii unui mariaj fericit, dimpotrivă. Nu este deloc exclus, oricît de cinic şi anti-uman ar părea, ca cineva să se fi folosit de "modelul Nisa" pentru a realiza cu totul alte scopuri decît cele ale acţiunii de acolo. Este o ipoteză, desigur. Una care, în contextul dinamicii politice din Germania şi a intereselor externe legate de această dinamică, nu poate fi cu totul înlăturată. Ba, dimpotrivă! Apetitul de intervenţie, în spaţiul politic, al "serviciilor" nu este nici pe departe un fenomen "bananier" înregistrat doar în democraţiile de periferie, cum este cazul României. Este un fenomen quasi generalizat în post-democraţiile care s-au cuibărit bine în fiefurile politice ale lumii occidentale, de la Washington, la Londra şi de la Paris la Berlin.