RE/MAX Grup de Lux se extinde la trei birouri francizate

I.T.
Companii / 18 martie 2019

Adrian Vasiu

Adrian Vasiu

Agenţia imobiliară RE/MAX Grup de Lux din Cluj Napoca se extinde la trei birouri francizate - în Sibiu si Râmnicu Vâlcea, potrivit unui comunicat al companiei remis, astăzi, Redacţiei noastre.

Extinderea se face prin preluarea managementului biroului de către Adrian Vasiu - deţinătorul francizei RE/MAX Professionals din Sibiu. Astfel, franciza din Sibiu va prelua numele de RE/MAX Grup de Lux şi, totodată, va deschide un nou birou in Râmnicu Vâlcea, sub acelaşi nume. Numărul agenţilor imobiliari din cele trei francize RE/MAX Grup de Lux ajunge astfel la peste 50, iar numărul de proprietăţi din portofoliu depăşeşte 1.000.

Agenţia Grup de Lux a fost înfiinţată în 1995, în Cluj, de către Ramona Atena Cuc, iar grupului RE/MAX i s-a alăturat în 2011.

La aniversarea a 25 de ani în domeniul imobiliar, Ramona Atena Cuc, cea care tranzacţionează această afacere, se retrage din managementul companiei, una dintre cele mai bine cotate agenţii de imobiliare din România.

"Consider că am ajuns la un punct în care pot să acord mai mult timp şi celorlalte pasiuni ale mele - grădinăritul şi traseele cu motocicleta. Pasiunea mea pentru imobiliare nu va pieri niciodată, motiv pentru care, deşi mă retrag din management, nu renunţ cu totul la acest domeniu. Mă voi concentra pe partea care îmi aduce bucurie sufletului, şi anume tranzacţionările la nivel de excelenţă, cu acei oameni care fac parte din echipa de elită construită în actualul birou. În plus, colegii vor beneficia în continuare de suportul meu, aşa cum şi Adrian Vasiu o va face. Sunt fericită că aceasta afacere rămâne pe mâini bune, că va căpăta un nou suflu, iar eu voi putea să îmi urmez pasiunile", a declarat Ramona Atena Cuc, conform sursei citate.

Potrivit reprezentanţilor RE/MAX, noua franciza extinsă RE/MAX Grup de Lux, cu birouri în Cluj, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea, va aduce sub conducerea fraţilor Adrian şi Andrei Vasiu un curent nou în managementul francizelor RE/MAX, urmând modelul dezvoltării de "mega-office"-uri.

Până la finele lui 2019, noul management al RE/MAX Grup de Lux îşi propune o creştere cu 40% a numărului total de agenţi şi are în vedere extinderea cu noi puncte de prezenţă şi în alte oraşe noi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb