Grupul auto francez Renault a demarat procesul de selecţie a unui succesor pentru directorul general, Carlos Ghosn, al cărui mandat va ajunge la final în luna mai 2018, informează un articol publicat astăzi în cotidianul financiar francez Les Echos, preluat de AFP.
În comunicat se menţionează: "Companiile de recrutare au fost mandatate iar candidaţii urmează să fie audiaţi.Obiectivul este desemnarea persoanei care îi va succeda în funcţie lui Carlos Ghosn în luna februarie a anului următor, pentru ca acţionarii grupului să poată valida această nominalizare cu prilejul următoarei Adunări generale anuale, prevăzute a avea loc în data de 15 iunie".
Les Echos precizează că Carlos Ghosn, 63 de ani, va rămâne preşedinte al Renault, după scindarea funcţiilor de preşedinte şi director general. De asemenea, Ghosn va continua să deţină postul de preşedinte al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi.
Renault ar prefera un candidat din interiorul grupului pentru postul de CEO în timp ce statul francez, care deţine 15% din acţiunile Renault, nu ar exclude varianta unei peroane din afara grupului cu condiţia să nu fie vorba de un străin, potrivit sursei citate.
În comunicat se precizează: "Printre posibilii candidaţi interni enumeraţi de Les Echos se numără actualul director comercial de la Renault, francezul Thierry Koskas. În cazul posibililor candidaţi externi, Les Echos citează trei foşti responsabili de la Renault: Didier Leroy, care în prezent este preşedintele Toyota Europe, Carlos Tavares, fost numărul doi la Renault dar care în prezent conduce rivalul PSA, după ce şi-a anunţat în mod public intenţia de a-i succeda în funcţie lui Carlos Ghosn, sau Patrick Pelata, un alt număr doi de la Renault dar care în 2012 a fost victima unei afaceri de spionaj. Les Echos subliniază totuşi că aceşti trei experţi din industria auto au vârste de 60, 59 şi 62 de ani".