Renault vrea să închidă patru uzine din Franţa

M.G.
Companii / 20 mai 2020

Renault vrea să închidă patru uzine din Franţa

Constructorul auto francez Renault intenţionează să închidă mai multe uzine din Franţa, printre care cea de la Flins, unde sunt asamblate modelul electric Zoe şi Nissan Micra, şi uzina de asamblare de la Dieppe, în cadrul unui vast plan de tăiere de costuri care ar urma să fie anunţat săptămâna viitoare, informează mai multe publicaţii franceze preluate de AFP.

"Patru uzine vor fi închise în Franţa, Choisy-le-Roi, Dieppe şi Fonderies de Bretagne, pentru început. Cea mai importantă, cea de la Flins, va fi închisă mai târziu", afirmă săptămânalul Le Canard Enchaine, citat de Agerpres.

"Procesul de reflexie cu privire la restructurarea Renault a intrat în linie dreaptă. Şi mai multe uzine franceze sunt în mod clar vizate", susţine şi cotidianul financiar Les Echos. Potrivit informaţiilor publicate de Les Echos, ar urma să fie închise micile uzine de la Choisy-le-Roi şi Fonderies de Bretagne precum şi uzina de asamblare de vehicule de la Dieppe, unde este produs modelul Alpine. În fiecare din cele trei uzine lucrează mai multe sute de persoane. Les Echos adaugă că uzina de la Flins, care produce în prezent modelul electric Zoe şi are 2.600 de angajaţi, ar urma să înceteze să producă vehicule în câţiva ani şi îi vor fi încredinţate alte activităţi.

Statul francez, primul acţionar de la Renault cu o participaţie de 15%, intenţionează să garanteze un împrumut bancar în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro pentru constructorul auto. Însă acest ajutor nu va implica renunţarea la eliminarea de locuri de muncă. "Au loc discuţii. Nimic nu este exclus", a declarat pentru AFP o sursă din apropierea discuţiilor.

Separat, reprezentanţii Revoz, subsidiara Renault din Slovenia, au anunţat marţi că producătorul auto intenţionează să concedieze 400 dintre cei aproximativ 3.200 de angajaţi au săi, după ce pandemia de coronavirus (COVID-19) a redus cererea de maşini. Revoz, unul din cei mai mari exportatori din Slovenia, produce modelele Clio, Twingo şi Smart Forfour electric. Printre principalele pieţe ale companiei se numără Franţa, Germania şi Italia.

"Din cauza incertitudinilor privind piaţa auto globală, ca efect al pandemiei şi în urma informaţiilor privind scăderea comenzilor la nivel mondial, Revoz va continua producţia cu două schimburi. În cooperare cu Agenţia de Muncă din Slovenia, Revoz va organiza întâlniri consultative cu toţi angajaţii care vor părăsi compania - în jur de 400 de persoane, conform actualelor estimări", se arată într-un comunicat al companiei.

Grupul Renault, proprietarul Dacia, urmează să detalieze în săptămânile următoare un plan care vizează realizarea unor economii în valoare de două miliarde de euro pe parcursul a trei ani, în ideea redresării situaţiei financiare.

Marius Ştefan, Autonom: "Dacia mai are comenzi doar până la finalul lunii iunie, nu mai au cui vinde"

Ieri, Marius Ştefan, co-fondatorul Autonom, firmă ce este unul din cei mai mari cumpărători auto din ţară, a dat de înţeles că Dacia s-ar putea confrunta cu mari dificultăţi în condiţiile în care constructorul auto mai are comenzi doar până la finalul lunii iunie pe piaţa europeană.

"Vreau să spun un pic ceea ce se întâmplă în industria auto (locală). Noi suntem unul dintre cei mai mari cumpărători de maşini din România, dacă nu cel mai mare, şi atunci suntem într-un contact foarte apropiat cu Dacia, Ford şi importatorii de maşini din România. După mari eforturi s-au redeschis uzinele, şi mai important s-au redeschis şi celelalte uzine de pe lanţul de furnizare, dar problema e că nu mai au cui vinde. Din informaţii pe care le avem, nu ştiu cât de publică e informaţia, Dacia mai are comenzi până la finalul lunii iunie. Şi aici vorbesc de piaţa europeană, şi asta cred că este la nivelul tuturor fabricilor din UE, a scăzut foarte mult consumul", a mai spus Marius Ştefan.

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb