REPORTERI FĂRĂ FRONTIERE: Europa cade de pe piedestal

V. RIBANA
Ziarul BURSA #Politică / 21 octombrie 2010

România ocupă locul 52 din 178 în clasamentul libertăţii presei la nivel mondial, pierzând două poziţii faţă de 2009

Mai multe ţări din Uniunea Europeană au coborât în clasamentul mondial privind libertatea presei, realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere, care avertizează că, în situaţia în care nu vor fi luate măsuri comune, UE riscă să-şi piardă poziţia de lider mondial al respectării drepturilor omului.

"Am atras atenţia, în repetate rânduri, cu privire la deteriorarea libertăţii presei în UE, iar clasamentul pe 2010 confirmă această tendinţă", spun reprezentanţii organizaţiei, adăugând: "Din cele 27 de state membre ale UE, 13 se află printre primele 20 din clasament, însă 14 sunt la mare distanţă. Italia ocupă locul 49, România - 52, Grecia şi Bulgaria - 70".

Reporteri fără Frontiere mai arată că UE nu este un întreg omogen în ceea ce priveşte libertatea presei, iar distanţa dintre statele care înregistrează performanţe şi cele cu evoluţii negative este tot mai mare.

Secretarul general al organizaţiei, Jean-Francois Julliard, a afirmat: "Mai mult decât înainte, observăm că dezvoltarea economică, reformele instituţionale şi respectul drepturilor fundamentale nu merg, în mod neapărat, mână în mână. Apărarea libertăţii presei continuă să fie o luptă, o luptă a vigilenţei din democraţiile vechii Europe şi lupta împotriva opresiunii şi nedreptăţii din regimurile totalitare".

De precizat că România împarte locul 52 cu Insulele Maldive. Ţara noastră a coborât două poziţii faţă de ediţia din 2009.

România mai este devansată de ţări precum Bosnia-Herţegovina (47), Slovenia (46), Cipru (45), Franţa (44), Slovacia (35) şi Polonia (32).

Ţările nordice domină clasamentul, primul loc fiind împărţit de Finlanda, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia şi Elveţia. Urmează Austria, Noua Zeelandă şi Estonia - singura ţară est-europeană inclusă în top 10. Statele Unite se află pe poziţia 20 în acest clasament şi sunt urmate de Canada.

La finele clasamentului se află Iranul, Turkmenistanul, Coreea de Nord şi Eritreea, care ocupă locurile 175-178.

Fabricile de ştiri

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb