Reprezentanţii sindicatelor militarilor rezervişti ies în stradă de ziua armatei

G.D.
Politică / 23 octombrie 2022

Reprezentanţii sindicatelor militarilor rezervişti ies în stradă de ziua armatei

"Generalul (r) Nicolae CIUCĂ, ajuns prim-ministru, şi-a uitat originile şi îşi bate joc de militarii ţării, încălcând Constituţia României", conform unui comunicat remis reacţiei.

Potrivit sursei citate, în data de 25 octombrie 2022, ora 10:30, de Ziua Armatei Române, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), reprezentat de col. (r) Mircea DOGARU, organizează un protest simbolic în faţa Guvernului României, la care se alătură şi reprezentanţii sindicatelor din poliţie şi din penitenciare.

"Ne aflăm în faţa celei mai mari crize economice şi sociale de după cel de-al doilea război mondial şi reprezintă un real pericol pentru un trai decent al românilor, iar Guvernul României, condus de un fost militar, fuge de răspundere. Protestul, organizat de Ziua Armatei Române, are rolul de a atrage atenţia guvernanţilor că, în lipsa unor măsuri ferme care să stopeze creşterea preţurilor la bunurile de consum, care să reducă inflaţia galopantă care ajunsă la 15.9%, milioane de români vor supravieţui în această iarnă, in frig şi-n întuneric. În scurt timp, politicienii vor stinge la propriu lumina românilor", subliniază sursa citată.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) se confruntă cu mii de demisii ţinute la secret ale militarilor, care, în lipsa unei salarizări echitabile şi a discriminărilor în ceea ce priveşte pensia militară de stat, aleg să părăsească sistemul militar în contextul accentuării pericolului războiului de la graniţa României.

În temeiul art. 47 alin. (1) din Constituţia României, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi Sindicatul SIDEPOL solicită Guvernului României să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent prin:

1.stoparea creşterii preţurilor la alimentele de consum;

2.reducerea şi plafonarea preţurilor la energie electrică şi la gaze naturale;

3.reducerea inflaţiei;

4.aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice);

5.actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, aşa cum a fost adoptată în forma ei iniţială;

6.îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi eficientizarea activităţilor profesionale necesare în vederea asigurării apărarii ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor românilor, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Dar paiele din ochii vostri cand le indepartati?.Ce masuri a-ti li uat cuntra marilor corupti din sistem?

    1. Rezerviștii nu au atribuții de anchetare a suspiciunilor de fraudare. Pentru asta avem procurorii pe care iată că nu-i vedem la proteste să se plângă de neajunsuri. Probabil că sunt prea ocupați să prindă criminalii.

      voi rezervistii sunteti cei care au fraudat, acu aveti si sindicat, kktzeilor.

      ceata de apv-isti 

    Respect pt rezervisti si pt armata romana dar nu si pt mircea dogaru. De ce? In 2012 impreuna cu , conducerea psd si pnl a semnat un protocol pt desfiintarea dna, ccr si a inspectiei judiciare

    Rezervistii Armatei Romane precum si cadrele militare in retragere, au fost ani de-a randul tinta propagandei politice, nedreptatilor, injustitiei si incalcarii drepturilor lor legale, de catre Ministerului Apararii Nationale, guvernele Boc si Ciolos, cei mai nelegiuiti fata de aceasta categorie, Tanase cu nesatisfacuta LOV si Dancila si, acum de guvernul Ciuca, marele sforar in acest domeniu.

    Pensionarii militari au avut parte de sentinte, decizii si hotarari absolut fara temei , pronuntate de justitia din Romania de la toate nivelurile si mai ales de catre Curtea Constitutionala, care s-a facut ca nu vede ca legea 223/2015 a fost schimbata (FURATA, MASLUITA, FALSIFICATA SI.. ) la 9 dec 2015 de catre Ciolos nepotul securistului numit" Vulpea", spionul francezului, care si astazi tradeaza pe fata Romania si interesele ei europene.  

    Ani de zile CCR, singura institutie care putea sa puna capat acestei situatii nemaintalnite in lume si sa repuna legea 223/2015, asa cum a fost ea promulgata si publicata in M. Of. , la locul ei, sa constate ca aceasta a intrat in vigoare la 1 ian 2016 asa cum a fost emisa, promulgata si publicata in M. Of., a mirosit rahatul fara valoare legislativa facut de Ciolos si l-a intors pe toate fetele sa vada cum miroase.  

    Si astazi inca, justitia foloseste aceasta hotie si pronunta sentinte, decizii si hotarari in baza unui text fara valoare de lege, ca asa doresc securistii, americanii si Ciuca.  

    La 25 oct. , rezervistii lui Dogaru, toti militarii si fostii militari ar trebui sa-si strige si sa-si arate dispretul si ura farta de cei care ani de-a randul i-au dispretuit, nedreptatit, discriminat. Fata de Ciuca, Andritoiu, Rosu, Baasescu, Seitan, Boc, Zegrean. Dorneanu, Lia Olga Vasilescu, Tanase, Udrea si toti cei care au pus umarul la distrugerea sistemului de pensii militare, care au indus discriminarea in randul personalului armatei, fata de toti raufacatorii care au furat din buzunarul fostilor militari.  

    Rusine clasei politice, justitiei, rusine CCR si mai ales rusine conducatorilor Armatei Romane.

    Dogarule acestea trebuie sa le strigam si la scuipam lor in fata.  

    1. Corect, foarte corect sper sa fim cat mai multi la mitingul de protest.. Ciuca este un tradator, Lia Olguta Vasilescu a dat ordinanta de modificare a legii 223 a pensiilor militare ca sa nu se mai actualizeze pesile cu salariile actuale ale activilor , Marti 25 octombrie de ziua armatei sa iesim in strada cat mai multi pensionari militari si activi... Rusine Guvernului....

      Sint in concordanta cu cele pentru ceilalti cetateni ?

      Nu!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb