Res Publica

Două obstacole majore stau în calea ieşirii din tranziţie a societăţii româneşti. În primul rînd, structurile de putere care au făcut posibilă tranziţia, profitînd din plin de ambiguităţile, neclarităţile, golurile sau erorile legislative, slăbiciunile autorităţii, deficienţele crase ale administraţiei, pe seama cărora s-au construit cariere politice, averi, afaceri şi centre de putere. În al doilea rînd, predominanţa zdrobitoare a modelelor instituţionale totalitare. Totalitarismul tinde să organizeze spaţiul social şi politic după modelul carceral. Caracteristica principală, mai importantă chiar decît evidenta lipsă de libertate, este abolirea diferenţei dintre public şi privat. În regimurile totalitare, politicul şi ideologia invadează totul, de la cele mai intime aspecte ale vieţii private, la spaţiul public. Unealta specifică a politicii totalitare este partidul-stat. Condiţia sa de existenţă este monopolul absolut asupra puterii şi autorităţii, dreptul de unic depozitar şi administrator al "voinţei naţionale" sau al "interesului naţional". În consecinţă, oricît de diversificat ar fi instituţional un regim totalitar, el este administrat ca o singură încăpere, ca o celulă, în care diferenţa dintre public şi privat a fost abolită. Termenul de "instituţii publice" este pur şi simplu fără sens într-un regim totalitar. Iar regimul comunist a cheltuit o uriaşă energie şi resurse colosale pentru a explica prin ideologia sa că "instituţiile publice" nu sînt şi nu pot fi altceva decît unelte ale partidului-stat.

Încercarea de emancipare a Radioului şi a Televiziunii publice, de ieşire a lor din logica de "unelte ale puterii", pentru a deveni instituţii de structurare a spaţiului public, este istoria unuia dintre cele mai semnificative eşecuri ale tranziţiei.

Cît de importante au fost aceste instituţii în logica puterii, în cursul evenimentelor din Decembrie 1989 şi ulterior în perioada tranziţiei, este uşor de sesizat. De la funcţia de manipulare a informaţiei şi control asupra reacţiilor unor mase mari de oameni, pînă la funcţia de legitimare a puterii, ele au însoţit toate etapele cruciale ale tranziţiei. Fără nici un fel de dificultate, Radioul şi Televiziunea publică au trecut de la statutul de "instituţii publice de importanţă zero" la statutul de "instituţii publice de interes deosebit"! Telefonul scurt din cabinetul directorului Televiziunii s-a transformat în telefonul special din cabinetul preşedintelui-director general al Televiziunii. Utilitatea lui a rămas aceeaşi. Ceva s-a schimbat totuşi. Ca mai toate afacerile mari ale tranziţiei, televiziunea şi radioul, ca bunuri publice, au devenit surse semnificative de bunăstare pentru persoane sau instituţii private. Încasînd fără jenă atît "birul" scos cu forţa din buzunarul fiecărui cetăţean, sub formă de abonament, cît şi uriaşe sume din publicitate, ele s-au transformat în spaţii economice de îmbogăţire, pentru "cei aleşi".

De aceea, în jurul Televiziunii şi al Radioului public s-au dat două tipuri de bătălii: una pentru controlul politic, alta pentru controlul afacerilor generate de uriaşele resurse de care dispun acestea. La noi, tranziţia a impus regula după care bătălia politică hotărăşte totul. Astfel, s-a intrat în morişca "schimbărilor democratice" de conduceri ale celor două instituţii publice, după fiecare schimbare de culoare a puterii politice.

Aşa-zisul "control parlamentar" nu este decît o ficţiune şi, de altfel, doar o altă aberaţie a tranziţiei româneşti. În orice societate structurată democratic, adică dispunînd de spaţiu public ne-înfeudat puterii politice, conducerea acestui tip de instituţii are două aspecte: unul pur managerial, altul de politică editorială. Cel managerial este realizat de echipe alese prin competiţie de proiect, ca bază a dezvoltării, iar cel de politică editorială este atributul redactorilor şefi şi al directorilor de post, în exercitarea libertăţii lor de ziarişti. Controlul se poate face prin lege, inclusiv pe baza contractului de management, iar politica editorială nu poate fi controlată decît de public! Aşa funcţionează şi BBC-ul, aşa funcţionează şi Radio France, aşa funcţionează toate instituţiile publice de acest tip.

În vîrtejul disputelor politice privind conducerile celor două instituţii, toată lumea a pierdut din vedere aspectul esenţial. Dacă se continuă logica actuală, acest fapt echivalează cu menţinerea înfeudării politice a celor două instituţii. Şansa lor de emancipare este nulă. O singură voce a făcut, pentru o clipă, notă discordantă. Spre surpriza multora, ea a fost a Preşedintelui Băsescu. Singurul dispus să taie telefonul special al puterii cu televiziunea, chiar dacă a făcut-o mai degrabă sub imperiul unei supărări. Singurul care, acum, recunoaşte că formula aleasă pentru schimbarea conducerii celor două instituţii menţine cercul vicios.

"Protejaţii noştri sînt mai democratici decît protejaţii voştri"; "Corupţii voştri sînt mai corupţi decît corupţii noştri" şi, respectiv, "Proştii noştri sînt proşti, dar măcar sînt ai noştri" sînt cele trei formule aplicate cu consecvenţă de partide şi de liderii politici, care au făcut posibile dezastrele tranziţiei. Dar şi structurile ei de putere!