Retailerul american de haine şi accesorii Elie Tahari a încheiat un parteneriat cu Unitim Holding pentru distribuirea exclusivă a produselor brandului în Turcia şi România, intenţionând să deschidă cinci magazine noi în cele două regiuni, în următorii cinci ani, potrivit wwd.com.
Elie Tahari vizează extinderea pe piaţa românească şi turcească, prin acordarea licenţei de comercializare a produselor sale companiei turceşti Unitim Holding. Primul magazin Elie Tahari urmează a fi deschis în toamnă la Istanbul şi va comercializa colecţii de îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi.
Acesta este probabil primul dintre parteneriatele internaţionale încheiate de Tahari pentru comercializarea produselor sale sub marca proprie. Magazinul din Istanbul va fi primul din străinătate sub marca Elie Tahari.
"Datorită cunoştinţelor vaste ale grupului Unitim cu privire la piaţa de retail din România şi Turcia, suntem convinşi că acest parteneriat va permite companiei Elie Tahari să-şi întărească prezenţa pe plan mondial" a declarat preşedintele şi directorul executiv al companiei americane, Elie Tahari.
Grupul Unitim este cel care a adus brandul Harvey Nichols în Turcia, în 2006, şi a colaborat de asemenea cu alte companii de renume internaţional precum Chanel, Bally şi Manolo Blahnik.
Grupul Elie Tahari este prezent pe cinci continente şi operează peste 600 de magazine în SUA.