Conform unui studiu Kantar, realizat pe un eşantion reprezentativ de consumatori• , peste 50% dintre consumatorii români intervievaţi au aderat până în prezent la Sistemul de Garanţie -Returnare, se arată într-un comunicat al ReturRO, remis redacţiei. Dintre aceştia, 25% returnează constant ambalajele SGR la punctele de returnare, iar 58% au returnat ambalaje SGR de cel puţin 3 ori până în prezent, potrivit sursei.
Studiul mai arată că peste 38% dintre persoanele care nu au participat încă la Sistemul de Garanţie - Returnare intenţionează să facă acest lucru în viitorul apropiat.
• Consumatorii români cunosc SGR şi apreciază sistemul ca fiind soluţia cea mai bună pentru colectare şi reciclare
Nivelul de notorietate al Sistemului de Garanţie - Returnare în rândul populaţiei este foarte ridicat, 96% dintre români cunoscând sistemul în prezent, în creştere faţă de noiembrie 2023, când acest procent era de 90%, se mai arată în comunicat.
De asemenea, peste 70% dintre respondenţi consideră Sistemul de Garanţie - Returnare ca fiind cea mai bună soluţie pentru colectarea şi reciclarea ambalajelor, potrivit sursei.
• 75% dintre consumatori identifică RetuRO drept compania a cărei misiune este de a face România mai curată
Preocuparea RetuRO faţă de un mediu mai curat în România se reflectă şi în percepţia consumatorilor despre administratorul Sistemului de Garanţie - Returnare. Astfel, 7 din 10 persoane identifică RetuRO drept compania a cărei misiune este aceea de a face ţara mai curată şi care întreprinde eforturi constante de a educa şi de a încuraja în rândul populaţiei un comportament responsabil faţă de mediu şi faţă de importanţa reciclării, arată datele companiei.
Gemma Webb, CEO şi Preşedinte RetuRO SGR transmite potrivit comunicatului: "Acest studiu ne confirmă faptul că românii au o preocupare reală pentru mediul înconjurător şi îşi doresc să se implice şi să recicleze. Sistemul de Garanţie-Returnare le oferă un instrument accesibil şi practic prin care pot face acest lucru.
Rezultatele studiului sunt foarte bune, iar premisele sunt optimiste, dacă ne uităm la faptul că majoritatea consumatorilor care nu au folosit încă Sistemul de Garanţie - Returnare intenţionează să-l adopte în viitorul apropiat. În acelaşi timp, cea mai mare parte dintre consumatorii români consideră SGR ca fiind cea mai bună soluţie pentru colectarea şi reciclarea ambalajelor.
Un aspect important pe care îl observăm este că familiaritatea consumatorilor a crescut pe măsură ce oamenii au început să îşi însuşească sistemul în viaţa de zi cu zi. Campaniile de informare constante pe care RetuRO le-a derulat pe toate canalele şi în toate punctele de contact au contribuit, de asemenea, la creşterea notorietăţii SGR în rândul românilor. Putem afirma cu încredere că SGR a dat startul unei schimbări structurale şi culturale în România cu privire la importanţa reciclării."
Rezultatele înregistrate de Sistemul de Garanţie - Returnare în primele 4 luni de funcţionare reflectă progresul sistemului şi o adoptare pe scară tot mai largă, creşterea fiind exponenţială de la lună la lună. Peste 100 de milioane de ambalaje au fost returnate de către consumatori şi peste 1 miliard de ambalaje a fost puse pe piaţă de către producători în această perioadă, se mai arată în comunicatul RetuRO.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2024, 16:14)
imi aduce aminte de alte vremuri si cica pa atunci se numea "comunism"...
s c c r e t